"Cum adică să plec așa pe neașteptate în necunoscut ?", mă aștept să te interoghezi fără să o arăți neapărat, și-ți dau dreptate. Din dorința mea fierbinte ca tu să poți explora în acest voiaj fără să te îngrijorezi prea mult, își sugerez prietenește că, de fapt, singurul bagaj care contează cu adevărat ești chiar tu însuți.
Interesant totodată este faptul că o astfel de călătorie, aparent imposibilă de planificat prin mijloace proprii, costisitoare de ordin colosal și de o anvergură care depășește calcule obișnuite, se reduce subit, ca prin minune, la ceva extrem de simplu, la o manevră personală de voință și dorință de explorare. Introspecția în propria dimensiune.
Această misterioasă aventură multidimensională, la îndemâna tuturor pe parcursul vieții, are darul de a ne întoarce mereu, nevătămați și îmbogățiți, la sinele propriu, la micul și miraculosul nostru cosmos. De ce nu, la urma urmei ?
Puzderia de stele văzută pe cerul senin al nopții pălește dintr-o dată în fața puzderiei de emoții, de gânduri și de sentimente care ne invadează și ne decorează ființa.
Coboară cerul în inima ta ! Amestecă-te cu universul ! Suntem ca niște miniaturi de cosmos. Atât de mici în comparație cu el, și totuși atât de valoroși și grandioși prin ceea ce purtăm în noi.
Plecând de la premiza că ți s-a-ntâmplat cel puțin o dată în viață să te oprești din ritmul tău doar ca să privești luna, îmi pun întrebarea dacă, fixând-o bine cu ochii minții, reușești să vezi în final anumite imagini proiectate pe suprafața ei. Îndeosebi în nopțile cu lună plină, bineînțeles.
Și daca da, cam ce fel de ochelari porți în momentul în care te uiți la ea. Mă refer la un model de ochelari imaginari, la anumite filtre de gândire și analiză de care te folosești, în general în mod automat, pentru a te familiariza cu necunoscutul.
Există oameni, eu personal i-am cunoscut, care, doar dintr-o privire aruncată pe bolta cerească, se apucă să descrie luna ca pe ceva rece, lipsit de viață. Într-una din zilele trecute auzeam un domn povestind unui amic că, pentru el petele văzute pe suprafața lunii înfățișează o mică scenă de vizită la doctor. Micile umbre pe care el le vede imprimate acolo reprezintă, în interpretarea lui, un pacient culcat pe patul său de spital, iar alături, spunea domnul în cauză, putea întrezări silueta unui doctor, venit să-l consulte. Putea chiar să și vadă un ceas atârnat pe peretele camerei în care, după el, se derula toată scena.
Zguduitor și trist. Nu vom știi niciodată ce l-a determinat pe omul nostru să facă asemenea asocieri de imagini descurajante doar uitându-se la o lună plină. Interpretarea lui însă ne lasă să întrezărim destul de bine atmosfera ce domnea în inima lui, cel puțin la momentul respectiv, precum și tendința de a proiecta în imagini stările sufletești pe care le avea sau le retrăia în acel moment. Oare cât de răvășit trebuie să fi fost în interiorul său ! Este o slăbiciune sau o forță, faptul de a încărca o imagine (lucru sau persoană) cu o semnificație și o valoare dictate de gândurile și emoțiile pe care le ai în acel moment ? Cine este scutit de acest fenomen ? Nimeni. Dacă se dovedește a fi o calitate sau un defect, fiecare e liber să determine acest lucru.
Pe alții, însă, i-am auzit spunând că, pentru ei, în nopțile înzestrate cu lună plină, imaginea clară a acesteia pe cerul senin, este o delectare de neînlocuit. Este relaxant. Spectacolul vizual pe care li-l oferă luna ia forma unui peisaj mirific încărcat cu oameni de o frumusețe rară, cu copaci înfloriți și cu viețuitoare zburdalnice de toate felurile. Un tablou foarte apropiat de cel al paradisului, din care emană serenitate, speranță, lumină, pace, confort și plenitudine. N-ar rata pentru nimic în lume o astfel de încântare pe cer, își zic ei. Entuziasmul lor contagios în timpul povestirii aproape că ar convinge cu ușurință pe orice sceptic care i-ar asculta.
Dacă ar fi să ne luăm după astfel de relatări, luna ne-ar părea în mod convenabil ca un loc de refugiu, un tărâm familiar și atractiv, pe care, daca ne-am permite, am evada fără ezitare în orice clipă, fiind pe deplin convinși de ospitalitatea locului și naturalețea lui. Însuși felul în care trăirile lor se transpun în cuvinte și convingeri demonstrează calitatea acestor oameni. Adevărați căutători de lumină. Acest gen de persoane optimiste, vizionare, dornice de a vedea frumosul ca pe un fenomen natural și indubitabil al naturii, poartă cu ei niște ochelari deosebit de speciali. Ochelari de lună. Îi numesc astfel, în opoziție cu cei de soare, pentru faptul că purtătorii lor își doresc mai degrabă să atragă lumina de partea lor și nu s-o respingă. Aceasta este definiția pe care o dau conceptului de ochelari de lună, inventat pur și simplu, fără să solicit nicăieri, mai în glumă sau mai în serios, vreo pretenție de brevet de invenție. Mi-a ieșit și o rimă, până una-alta. Este mai degrabă, zic eu, o metaforă.
Spre deosebire de bine-cunoscuții ochelari de soare, atât de indispensabili în deplasările noastre estivale, purtați cu nonșalanță ca pe un scut în fața luminii puternice, ochelarii de lună sunt concepuți nu pentru a reduce din luminozitate, ci mai degrabă pentru a accepta lumina să ne invadeze sufletul. Acești ochelari aflați la îndemâna omului optimist, ne ajută să căutăm lumina în întuneric și s-o filtrăm cu grijă înainte s-o lăsăm să intre în mintea noastră, în casa viziunilor noastre, și, mai apoi, în fiecare celulă a ființei noastre.
Ochelarii de lună te ajută să vezi atât în timpul nopții cât și prin noapte. Te ajută să ieși victorios din angoasele serilor încețoșate sau înnourate. Lumina este o atitudine.
Ochelarii despre care îți vorbesc sunt un simplu mijloc, de altfel metaforic, de a ajunge la ea.
Acest tip de ochelari nu se obțin prin prescripție. Nici nu se găsesc expuși spre vânzare prin vitrinele oricărei clinici sau a oricărui comerciant de aparate sau produse medicale.
Ochelarii de lună se fabrică în mod mental, în laboratorul tău interior, pe care l-ai dotat corespunzător de-a lungul anilor și a experiențelor personale. Îngrijește-i, șterge-i regulat, păstrează-i cu mare atenție.
Tehnicianul specialist, angajat să lucreze zilnic și în mod devotat la fabricarea acestui aparat prin care vezi doar lucruri pozitive, nu este altcineva decât fiecare dintre noi la momentul potrivit.
În momentele întunecate și dificile ale vieții, oriunde te-ai afla, amintește-ți să porți ochelarii de lună pentru a atrage lumina în inima ta !
Claudia Sescu
P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.
