Da, ai înțeles bine, este vorba despre jocul acela unde îi șoptești ceva în ureche celui de lângă tine și el înțelege, după măsura lui, ceea ce vrea, ceea ce poate și ceea ce reușește în final, în funcție de împrejurări. Că poate nu te-a auzit bine, poate n-a avut de-a face în viața lui cu așa un cuvânt sau așa o semnificație, poate nu a fost atent când îi șopteai în ureche sau pur și simplu n-a fost suficient de tare și clar pronunțat.
O grămadă de motive să te faci foarte ușor neînțeles. Fenomenal. Lucrurile iau o altă turnură, confuză și tristă, atunci când situația de mai sus apare în viața reală, cea din afara jocului și-a distracției. Iarăși, fenomenal.
Este ca atunci când stai la masă și-i ceri celui de lângă tine sarea și ți se dă piperul.
Încearcă să dispari din peisaul anturajului tău pentru un timp și, culmea, chiar cei mai apropiați și aparent loiali prieteni, încep să-ți inventeze scenarii din cele mai spectaculoase. Îți construiesc instantaneu o întreagă poveste din nimic, și asta cu date precise, fapte, locuri și personaje, de care tu personal nici măcar n-ai auzit în viața ta. Au nevoie neapărat de-o explicație pentru ceea ce decizi. Și dacă nu au, inventează repede una. Că doar trebuie să le știe pe toate. Cum poți fi martorul unei schimbări în viața cuiva pentru care n-ai nici o explicație, ar fi ridicol ! Ce-o să zică lumea din jurul tău, ce-o să creadă amicii tăi veniți în vizită ? O să creadă că nu ești informat, că nu știi nimic. Așadar, ai nevoie urgentă de-o strategie și de-o poveste care se leagă, o istorioară care să-i țină curioși și mulțumiți în momentele de tovărășie. E adevărat că ne pricepem să facem din rahat bici și-l facem să și plesnească. Este o nuanță mai specială dată zicalei, dar cam tot pe acolo bate.
Și uite așa m-am trezit subiectul de joacă ales de unii la telefonul fără fir.
Aflu întâmplător zilele trecute, de la o bună prietenă, că mie mi s-a oferit un loc de muncă foarte bun aici în Québec și că de aceea am plecat din țară. Asta se întâmpla cu câțiva ani buni în urmă. Pur și simplu mă minunez singură de norocul meu inventat de alții. Ce bine ar fi fost să fie așa ! Aș fi recuperat foarte mult timp prețios la vremea aceea, ore, zile, luni și chiar ani investiți cu motivație în proiectul meu. Căci anumite decizii în viață nu le poți lua așa peste noapte. Câteodată e mai greu să te convingi singur de ceea ce vrei. Însă o dată ce reușești să te convingi, ceilalți se vor lăsa și ei convinși, cel puțin șansele cresc.
Ca să dizolv mitul potrivit căruia mi s-a dat totul pe tavă, adică am avut o ofertă de muncă irezistibilă, aș vrea să încep cu începutul, dar fără să plictisesc pe nimeni. În fond, ideea articolului nu este să-mi povestesc peripețiile, ci să subliniez faptul că în viață nu este bine să te iei după gura lumii. Ce auzi poate să nu aibă nici o legătură cu desfășurarea adevărată a evenimentelor, cu realitatea în general. Din acest paradox mi-am ales și titlul.
Deci, din timp a trebuit să-mi pregătesc dosarul cu toate argumentele și exigențele cerute pentru obținerea unei vize de rezident permanent, apoi să alerg pe la alianțele franceze din Ploiești și București pentru cursurile de limbă franceză. Nu aveam pretenția să stăpânesc franceza la perfecție într-un timp record, nici n-aveam cum, dar trebuia să fiu capabilă să port o discuție coerentă în cadrul unor interviuri pe care aveam să le țin cu consilierii de la consulatul canadian. Mai aveam în paralel și engleza de ameliorat, studiind singură ba din manuale și CD-uri procurate de pe la sala Dalles sau de pe la biblioteci, ba din filmele pe care le urmăream netitrate, dând uneori secvențele înapoi ca să înțeleg mai bine fraza și contextul. Apoi, să nu uit să număr și cursele făcute până în centrul orașului de câteva ori pe lună, timp de câteva luni bune, ca să-mi verific căsuța poștală de la oficiul central, deschis în vederea corespondenței cu consulatul canadian din Viena, unde îmi depusesem dosarul. Unde să mai pun emoția, suspansul, sufletul la gură pe care le aveam ori de câte ori deschideam plicurile acelea cu vești care te lăsau să speri în continuare și te făceau să revii ca un resort să citești următoarea veste. Între timp, bineînțeles, îți vezi de viață în mod normal.
De la prima scrisoare de răspuns, având o ușoară tentă încurajatoare, ceva de genul, confirmarea de recepție a dosarului și înregistrarea lui, pe care o primisem de la biroul responsabil cu acest tip de viză, a început să pâlpâie o mică flacără de speranță. Mică și vagă de tot. Aproape invizibilă. Căci, de la a ți se răspunde la un moment dat că pot fi șanse ca dosarul tău să treacă, dar este un întreg proces, și până la clipa în care afli în interviu vestea finală, este un alt drum lung și anevoios, pavat cu credință, muncă și perseverență. Și, important de adăugat, acceptarea senină a situației finale, oricare ar fi ea. La urma urmei, să fim serioși, nu trebuie să exagerăm cu ideea că putem obține orice de la viață. Este important să vrem din toată inima un lucru, cu toții cădem de accord în privința aceasta, dar totuși, acest slogan nu este întotdeauna singurul suficient sută la sută ca să și obții acel lucru. Există o mulțime întreagă de alți factori și alte misiuni discrete pe care divinitatea ni le încredințează în viață, cel mai adesea fără să fim întrebați în prealabil sau fără contribuția noastră directă. Cu alte cuvinte, rămânem fragili și vulnerabili în fața unor împrejurări care nu depind nici de mentalul nostru și nici de atitudinea noastră, oricât de pozitivă ar fi ea.
Norocul chior despre care vorbesc oamenii din popor nu este valabil pentru toată lumea.
Cei mai mulți muncesc pe brânci pentru ceea ce alții de la distanță îl numesc sau îl văd ca pe un noroc sau o șansă. Cel puțin în cazul meu cu imigrarea așa a fost. Și bineînțeles în cazul a mii și mii de oameni.
Am povestit în linii foarte mari toate acestea ca să conștientizăm împreună faptul că, multe informații circulă în aer și, din cauză că traversează multe filtre de interpretări și viziuni personale, în funcție de fiecare om, ajung în final să-și piardă nuanțele inițiale și adevărate.
Exact ca în jocul "telefonul fără fir".
Claudia Sescu
P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.
 |
| Sursa : descoperă.ro |