Argument

Dragă cititorule,
Bucură-te împreună cu mine că te afli aici în acest moment. Și mai ales, nu uita să fii blând și deschis, atât cu tine cât și cu semenii tăi.
În acest blog găsești expuse mici experiențe personale, abordări propuse la diverse situații de viață, precum și cugetări pe anumite teme.
Lectură plăcută!



2015/05/22

Ora de poezie 2

Înrudirea cu sfinții
 
Suntem culegătorii pasivi de mere
în tăinute livezi biblice
ce se întind demenţial în sus
ca şi când sfinţii s-ar cocoţa pe ele
din răsărit înspre apus.

Sunt cam puţine două mâini
să poţi atinge totul
sunt cam puţini doar câţiva paşi
să poţi străbate locul.

Ca la şcoală, doi plus doi fac patru.

Și patru gânduri par sfioase
ca să parcurgi exodul.
Mai e nevoie de ceva
poate-un toiag de lemn
poate-un popor aparte
şi-o vreme de răstrişte
un drum arid cu pietre tari
din care apa să ţâşnească
cu stropii cât mai mari.

Puţin ne pare chiar şi-aşa
când dulce obosim
şi ne-odihnim doar la izvorul
la care noi tânjim.

 
Mirarea
 
Până şi îngerii ar fi geloşi
pe toţi strugurii zglobii ai podgoriei noastre
înmiresmaţi şi copţi
încolonaţi ca de salut
de-o parte şi de alta
de câte ori trecem pe-acolo.

Până şi inventatorul extatic
ar fi tulburat să afle
că maşinăria lui asurzitoare
de curăţat cartofi la priză
nu poate nicicum decoji mecanic
sufletul meu de amintirile cele dragi
lăsându-le apoi stivuite
în porumbare înalte şi ghiftuite
ca-ntr-un proces tehnologic modern.

Până şi ochii tăi ar tresări miraţi
ca de o viespe flămândă
roind în faţă gata să se aşeze
când ai simţi în venele spinării
paşii mei cum se-apropie de tine
săltând cadențat ca un zumzet
pe scândurile aliniate fragile
ale mansardei noastre de-odinioară.


Claudia Sescu, mai 2015