Îmi amintesc ca ieri de o întâmplare petrecută prin toamna lui 2007.
O bună prietenă de-a mea, cel puțin așa o vedeam cu ochii inimii, îmi spune printre dinți, fără măcar să mă privească țintă în ochi, așa cum faci de obicei cu cineva drag din fața ta, "mda, cu tine vorbesc mâine." Reacția ei a căzut ca un trăsnet devastator pe inima mea, o recunosc fără rezerve, în condițiile în care eu venisem la întâlnire cu inima deschisă, cu dorință fierbinte de a progresa într-un proiect comun. În plus, mă prezentasem la rendez-vous la data stabilită, la locul fixat împreună, și asta în urma invitației lansate de ea. Unul din nenumăratele mele semne de respect față de prietenia și colaborarea noastră era să fiu acolo unde situația o cerea, mereu motivată și plină de idei. Un al doilea trăsnet direct în inimă a fost că, timp de două ore și ceva, a trebuit să-mi aștept rândul pe o bancă lipită de peretele unui culoar rece, fără să beneficiez măcar de un pic de căldură sufletească, nici din partea ei, nici din partea celor din anturajul ei, care își fluturau pe hol mersul lor ostentativ. Cât timp așteptam docilă să fiu primită la întrevedere, mă luase pe neașteptate o ușoară amețeală amestecată cu dezgust. Cum altfel ? Ne cunoșteam de 11 ani. Părerea mea naivă.
Din motive care țin de pozitivism absolut și din simpatie pentru d-l Peale, întrucât mă consider o adeptă a acestui curent, vă mărturisesc cu mâna pe inimă că, descrierea în detalii a acelei scene nu este extrem de importantă în momentul de față. Răscolirea amintirilor neplăcute nu este deloc o atitudine productivă, nici pentru cel care se întoarce acolo, nici pentru ceilalți, din nici un punct de vedere. Amintirile în general trebuie să ne servească de trambuline pentru a sări spre ceva mai bun, ceva mai măreț, mai împăciuitor. Rolul lor principal este acela de a ne șlefui în final caracterele, de a ne face mai buni.
A trăi în trecut sau a repeta aceleași greșeli este ca și cum ai fi propriul tău dușman. Dar omul în esență este făcut să progreseze. Acesta ar trebui să fie singurul motiv al raportării la trecut, și anume, să învățăm din el.
Întâmplarea petrecută atunci, cu mulți ani în urmă, este relevantă pentru această scrisoare din cu totul alt unghi. Am ales-o mai mult pentru a sublinia semnificația și impactul pe care-l crează anumite cuvinte rostite de un prieten (sau o cunoștință) în perioade delicate ale vieții, cel puțin cele pe care le traversezi tu în momentul respectiv.
Expresia "cu tine vorbesc mâine" poate transforma în mod spectaculos o viață. Căci la urma urmei, fiecare este liber să considere și să stabilească ordinea în care anumite lucruri, acțiuni sau gesturi trebuiesc sau nu amânate. Aici intră în joc prioritățile tale și, mai presus de toate, sfințenia cu care ești capabil să le păzești. Cât de mult ești dispus să-l lași pe celălalt să fie gardianul de încredere a ceea ce tu prețuiești în viața de zi cu zi, în termeni de valori, de ideologii, de preocupări ? Cine decide ce este important și urgent pentru tine ? Interogații personale la care doar persoana în cauză va identifica imediat răspunsurile.
Dacă ceea ce este important pentru tine este mai puțin important pentru cel de lângă tine, sau, și mai rău, poate suferi amânări repetate în viziunea celuilalt, atunci cu siguranță ai nevoie de o revizuire a relației pe care o ai cu acea persoană. Cel puțin, se impune o redefinire sau o corijare a noțiunii de respect, care întotdeauna are o dublă valență. Adică tu și restul. Dacă începi analiza lui din direcția corectă, și anume din interior către exterior, ai șanse mai ridicate ca și ceilalți să te privească cu respect, nu-i așa ?
O altă întrebare la fel de răscolitoare îți vine în minte : "Despre care mâine vorbim în fond, ziua ta de mâine sau ziua de mâine a altora ?". Cu siguranță nu le putem descrie niciodată în același mod. Fiecare cu imaginația și planurile lui. Și ce se întâmplă dacă mâine, întorcându-te cu mare entuziasm și dor să-ți revezi cunoștința, scena cu ignorarea se repetă și, la capătul timpului pierdut, te așteaptă nonșalantă cu aceeași replică nocivă.
"Stop !", te îndeamnă până și pietrele din calea ta. Cine își poate permite ca ziua lui de mâine să fie asemănătoare cu cea de azi, de care tocmai nu este mulțumit ?
Imaginează-ți că te duci la dentist cu măseaua umflată și cu dureri persistente de nedescris, iar asistenta sau stomatologul, pe care crezi că-i cunoști bine, te amână fără milă, spunându-ți să vii mâine. Este la fel de dureros și deplorabil să nu fii ascultat atunci când ai nevoie. Diferențe majore de substanță nu există. Doar de fond, de planuri în care se petrec. Prima situație, cea cu măseaua, este fizică, organică, vizibilă, palpabilă, pe când cealaltă situație, în care ești amânat în expunerea punctelor de vedere, este un plan mental, relațional, spiritual, ideologic, invizibil, etc. Dar tot o nevoie este, dacă ne luăm după piramida lui Maslow.
Ziua de mâine ar trebui să fie terenul fertil pentru ceva ce deja ai semănat azi. Cunoaștem și zicala, "nu lăsa pe mâine ce poți face azi." Anumite semnale și indicii pe care le observi în jurul tău, sunt extrem de subtile, dar grăitoare, încât va ține doar de vigilența ta să înțelegi valoarea pe care ceilalți o acordă prezenței tale în preajma lor, precum și opiniilor tale. Deci, ai grijă să nu rămâi blocat în medii care te devalorizează. Există din păcate oameni și contexte în viață care se mulțumesc să te vadă așa cum ești, care n-au nici un interes să evoluezi. Sau poate au, există din fericire și excepții, însă și-l manifestă adesea așa cum știu ei, așa cum se pricep ei mai bine. Totuși, nu după standardele tale.
Când nu asculți un om, care vine spre tine cu sufletul încărcat de dragoste, gata să te iubească necondiționat, este foarte probabil să asiști la o schimbare benefică a acestuia. Eliberarea lui din sclavie. Efectul produs este simplu de înțeles. Rigiditatea, de care dă dovadă omul într-o anume împrejurare, are câteodată calitatea extraordinară de a-l împinge pe celălalt către introspecții miraculoase, spre idei creative și progresiste.
Mulțumesc din suflet prietenei mele pentru expresia "cu tine vorbesc mâine".
Claudia Sescu
P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.