Cu toții putem cădea de acord, poate nu imediat, dar sigur, că lumea e cam sătulă de citit, chiar și pe diagonală, povești de groază și basme adaptate lumii contemporane, pline de personaje sofisticate, unele frumoase și inocente, altele hidoase, rânjind unii altora fără logică și uitându-se repetat în curțile vecinilor ca în propria lor oglindă falsă. Ritualuri deșarte! Ca-ntr-un montaj așa zis artistic și comercial, dar extrem de penibil și menit să-ți atragă atenția cu orice preț. Cu absolut orice preț.
E ca și cum te duci la cea mai apropiată moară, cu gândul senin să-ți faci făină fină, de calitate, și, ajuns acolo, tot verși gospodărește sacii de grâu și de porumb în gura morii, iar ea în loc de făină îți aruncă doar tărâțe mascate. Zgomotul însuși e infernal, și te-apucă și o tuse seacă de durată de la praful și firele de tărâțe. Puteți să vă imaginați acum cam cum mă simt când e vorba să abordez aspecte politice, cu toate nuanțele și subterfugiile ei economice, legislative și așa mai departe. Recunosc că această trăsătură se adaugă în lista preferințelor oricărui cronicar ce se vrea imun la politică.
Am observat cu mare atenție fenomenul, timp de ani de zile. Și sunt convinsă sută la sută că și mulți dintre voi procedați la fel. Doar prin observație atentă și îndelungă înveți extrem de multe lucruri, fie că verbalizezi sau nu. Există o tendință actuală excesivă de a critica felul în care politicienii conduc, felul ostentativ și costisitor în care se desfășoară și sunt afișate ceremoniile în spațiile publice, scandalurile, manifestațiile de orice natură, etc. Panem et circenses, pâine și circ ! Ca pe vremea romanilor cu secole în urmă, dar cu alte nuanțe, bineînțeles adaptate meticulos secolului XXI.
Totuși, la ce bun această risipă de energie? Dacă cumva punctul de greutate trebuie deplasat?
Chiar credeți că lumea în esența ei s-a schimbat atât de mult de atunci și până acum, așa cum suntem în mod automat tentați să credem?
Și nu vorbesc aici despre două pietre frecate cu răbdare între ele care s-au înlocuit cu brichetele pentru a produce același efect, și nici despre alergarea de maraton a unuia dintr-o localitate în alta pentru împărțirea unei vești, înlocuită azi cu modele de telefoane care se întrec în performanță. Din acest punct de vedere, da, indubitabil că lumea s-a schimbat spectaculos de mult și progresele, în special tehnologice, ne-au ușurat viața în multe aspecte, fără nici o urmă de îndoială.
Însă, trebuie s-o spun cu mâna pe inimă, că adevăratul progres, care mi-ar fi dat de o mie de ori mai multă satisfacție veritabilă, este progresul înregistrat de către fiecare om în parte în ceea ce privește scara personală de valori pe care urcă în tot timpul vieții sale. Culminarea verbului "a progresa" în adevăratul sens al cuvântului, atât de des neglijat.
Cu ce ne ajută un televizor 3D cu plasmă, de exemplu, dacă ceea ce ni se servește la știri de dimineață până seară sunt de cele mai multe ori minciuni sau certuri mediatice între oameni însetați de putere. Poți fi avar în legătură cu banii, cum poți foarte bine să fii la fel de avar și peste sufletele oamenilor. Să trăiești cu impresia că te poți servi oricând de prezența și calitățile oamenilor ca de niște bunuri personale dobândite peste noapte, în jurul cărora sau pe spinarea cărora mai bine zis, să-ți construiești un cult al personalității. Cea mai oribilă și josnică fantasmă, în plasa căreia va cădea în cele din urmă cel ce o alimentează.
Sau la ce folosește un telefon cu super aplicații pe el, dacă oamenii-utilizatori se ceartă prin intermediul lui, se mint, se urmăresc, se afișează indecent sau obțin astfel de aparate prin mijloace ilicite, de exemplu. Aceste simple exemple, cu televizorul și cu telefonul sunt doar unele care pot, într-o oarecare măsură, să răstoarne cu susul în jos mitul conform căruia societatea a evoluat.
Ce înseamnă cu adevărat evoluție?
Cineva dintre voi ar contra-argumenta repede spunându-mi că, o societate nu este reprezentată fidel prin ceea ce se derulează la televizor. "Sper să fie așa", din fericire pentru noi, aș continua, punând paie pe foc, alimentând astfel dezbaterea. Aceasta este una din puținele afirmații juste, care ne alină și de care, în mod obiectiv, ne agățăm atunci când vrem să ne explicăm singuri metoda prin care te poți sustrage din capcana și viclenia unui sistem. În reluare, teza ar fi că pulsul și orientarea unei societăți nu este reflectată de mass media.
Pe o scară suficient de solid construită încât să suporte orice tip de greutate ideologică, dar și suficient de bine înfiptă în pământ, te poți și instala nu doar urca, dacă peisajul din fața ochilor te mulțumește.
Progresul tău la nivel de creștere personală, ca și entitate armonioasă și fericită prin însăși natura ei, nu va depinde niciodată radical de mult de ceea ce un sistem încearcă să-ți vândă. Expunerea intenționată a oricărei informații în fața ochilor tăi reprezintă, printr-o extensiune de înțeles, un tip de vânzare. Discret, subliminal, orientat cu pricepere spre nevoile interioare ale individului.
Asta încearcă să facă în general orice canal de televiziune. O știre, o informație oricât de infimă, de cumulată cu altele sau solitară, prin potențialul ei febril de exploatare a gândirii, există și circulă liberă în spațiul public cu scopul de a fi captată. Își caută un teren fertil, eventual o minte umană unde poate să germineze în voie.
O poți capta cu urechea, cu ochiul sau cu orice alt simț, dar nu trebuie neapărat s-o și cumperi. Și când mă refer la cumpărarea, la însușirea, la achiziționarea unei informații sau a unei ideologii, fie ea din orice domeniu și de orice fel, mă refer de fapt la tot procesul de internalizare, la însușirea ei completă în spațiul minții tale, ca și cum îți aparține, ca și cum te recunoști sau te identifici cu acea informație. Diferența este dată de vigilența ta, fermitatea cu care elimini din ceea ce auzi și vezi, partea care-ți dăunează, ceea ce-ți intoxică dezvoltarea interioară. Dacă ești capabil de așa ceva, ești cu siguranță pe drumul adevăratului progres. Procedând astfel, încet-încet vei ajunge să nu te mai simți spectator prins într-o mare arenă de circ, unde se scandează la unison lucruri cu care de fapt nu ești de acord, doar pentru a primi pâinea care ți se aruncă la întâmplare. Vrei să te simți ca o altă pălărie în mulțimea de spectatori sau vrei în inima ta să ieși din vârtejul acestui uragan?
Ritmul unei societăți are o trăsătură asemănătoare cu a unui uragan. Te poate face să plutești, dar să și pierzi multe în același timp, în vârtejul ei amețitor.
Te poți urca confortabil pe o scară cu gândul să evoluezi, sau te poți simți prins în vârtejul unui uragan. Iată două metafore pentru a descrie aceeași societate, scara și uraganul. Care-i diferența între o scară și-un uragan? Scara o poți căra în spate câtă distanță poftești, o poți planta apoi în locul unde vrei tu și urci pe ea când te simți pregătit ca să atingi dorințele tale, visele tale. Ea te ajută în general să apuci un lucru aflat la o anumită înălțime.
Cu uraganul lucrurile stau diametral opus. Atât din punct de vedere simbolistic, cât și din punct de vedere al progresului personal la care lucrezi pe parcursul vieții. Căci despre adevăratul progres, care ar trebui să conteze, vorbeam mai sus. Și despre cum să nu-i lăsăm pe cei care decid despre ce să auzim la televizor și la radio să ne conducă viața și să ne plaseze scara spre obiective decise de ei și la nivelul stabilit de ei.
Deci, într-un uragan ești prins, n-ai de ales. Când vine spre tine, nu te întreabă dacă ești pregătit să călătorești și nici nu-ți dă răgazul să o faci. Nici pomeneală despre ținerea cu dinții de valorile tale, preocupările de mic copil sau jocurile de-a perspectiva, în care intri la vârsta adolescenței. Ești luat pe sus, purtat de curenții lui tumultoși prin locuri unde n-ai fi vrut niciodată să ajungi, iar consecințele nu sunt deloc amuzante. Este distrugător, nemilos, haotic, zgomotos, răvășitor. Vrea să te înghită și nimic mai mult.
Așadar, dragă cititorule, încearcă să nu te lași prins în vârtejul rapid și agresiv al competițiilor la care te îmbie informațiile aflate în jurul tău. Fii mai degrabă omul liber în gândire, care urcă hotărât pe scara evoluției sale. Ești cu mult mai mult decât propria ta societate îți confirmă că ești. Din păcate, ea te vrea un simplu spectator la circul în care oamenii puterii defilează în personaje principale, iar tu te alegi cu garanția că te va hrăni cu pâine.
Ce gust are o astfel de pâine ?
Claudia Sescu
P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.
