Dragă cititorule,
Bine te-am regăsit acum la început de an nou, care aduce odată cu el și dorința mea de a așterne în această epistolă câteva din reflexiile mele personale referitoare la bucurie și la puterea ei vindecătoare, din păcate de atâtea ori subestimată.
Sper din toată inima că, la sfârșitul lecturii, vei realiza că poți apela mai des și cu toată încrederea la acest sentiment exaltant și ieftin, aflat la îndemâna inimii tale în orice împrejurare a vieții, fie ea așteptată sau inopinantă, binefăcătoare sau distructivă, familiară sau străină.
Îți place ciocolata ?
Și mie. Chiar și atunci când îmi propun să țin un regim fără dulciuri pentru păstrarea sănătății, trebuie să recunosc că e greu de rezistat tentației de a mușca un pătrățel de ciocolată cuibărit în staniol.
Îți place bucuria ?
Și mie. Mai ales atunci când e greu s-o întrezărești printre atâtea și atâtea alte sentimente declanșate în fața unei situații neplăcute. Cu cât o căutăm mai mult, cu atât e mai dulce când o descoperim.
Și una și alta ne destind, nu-i așa, pe cele două planuri diferite și complementare, adică planul fizic și cel mental, și ne face să zâmbim strengărește în colțul gurii, să ne descrețim frunțile când nimic altceva nu pare să reușească s-o facă și să ne simțim astfel alintați și privilegiați.
De mic copil mi-am pus des întrebarea "De ce oamenii mari, adulții în general, au tendința să devină mai degrabă triști și împovărați decât bucuroși și ușurați ?" De ce ne lăsăm ușor păcăliți de ademenirea hipnotică a supărării în loc să îmbrățișăm entuziasmul unei bucurii spontane și revigorante aflate de atâtea ori chiar în imediata vecinătate a aceleiași supărări de care tocmai pomeneam ? Oare ce caută fiecare om dincolo de el însuși ?
Ce mecanism întortochiat ne determină să uităm sau să neglijăm marea avuție interioară în încercările dificile pe care le întâmpinăm ? De unde provine această predispoziție de a ne lăsa cu ușurință invadați și subjugați de sentimente de neputiință sau dezamăgire când, în realitate, avem la îndemâna noastră cealaltă variantă, și anume încrederea, bucuria, credința, aprecierea și satisfacția. Toate acestea pot face parte, dacă ne dorim cu adevărat, din dulciurile veritabile ale vieții noastre, cele care ne aduc alinare și care cu siguranță nu dăunează niciodată stării de bine. Din contra.
O bucurie există. O bucurie vibrează. O bucurie transformă urâtul în frumos și greul în ușor.
Ea nu se fabrică după nu știu ce rețete complicate și nici nu trebuie căutată foarte departe de inima ta. Este un dat, o binecuvântare, o veste bună la care ai face bine să pleci urechea.
Nici măcar nu trebuie să faci un efort aparte ca să-i simți beneficiile. Ceea ce trebuie însă să faci este s-o recunoști, să încurajezi acest sentiment să iasă la suprafață din forul tău interior, să-i dai voie să fie. Chiar dacă te opui cu înverșunare, află că ea, bucuria, este atât de nobilă și de desăvârșită încât nu te trădează niciodată (cum ar putea să se înjosească astfel ?), ci rămâne neclintită și fidelă tot acolo în inima ta, gata să-ți servească cu docilitate capriciile.
Îndemnul laitmotiv al acestei epistole de la început de an este "Fii bucuros !". Fii bucuros cât poți de mult și hrănește-ți această emoție în mod repetat. În societatea în care trăim, această urare a devenit mai importantă chiar și decât celebra "La mulți ani". La ce servesc anii mulți și lipsiți de bucuria deplină cu care am fost înzestrați de mici, prezentă în noi și pe care avem datoria s-o savurăm în fiecare clipă ? Devenim mult mai bogați și puternici fiind bucuroși în permanență și conștienți în același timp că această avere sufletească, intangibilă pentru ceilalți, a fost și rămâne desertul nostru zilnic, ceea ce ne îndulcește viața, ciocolata noastră delicioasă și gratuită.
Dimensiunea bucuriei și intensitatea ei rămân aceleași în orice situație și orice moment, părerea mea. Vorbesc de acele bucurii sacre, încărcate de lumină și izvorâte dintr-o inimă inocentă.
Pentru că dacă n-ar fi așa ne-am vedea puși în situația de a crede că suntem mai bucuroși când ne trezim dimineața sănătoși și plini de entuziasm decât am fi dacă aflăm că, de exemplu, un prieten bun a câștigat la loto. Dacă există o discrepanță cât de mică între cele două scântei de bucurie simțite în inima ta, înseamnă că e cazul să-ți pui întrebări cu privire la adevărata relație pe care o ai cu acel om. Ești sigur că ți-e prieten ? Sau ești sigur că tu îi ești prieten ? Dacă da, ar trebui să nutrești aceeași bucurie pentru cele două scenarii diferite, primul care te privește pe tine și bunăstarea ta, iar al doilea, cel în care așa zisul prieten prosperă peste noapte.
Ceea ce poate nuanța felul în care simți și reacționezi sunt raporturile tale cu ceilalți, construite pe temelia sincerității tale. În această nebuloasă în care nu vezi că bucuria pe care o manifești față de alții se transformă lent în carburantul motorului tău interior vei realiza într-o zi că nu te costă nimic să fii bucuros pentru cel de lângă tine, ba din contra, făcând astfel, îți multiplici propria satisfacție interioară și o poți emana și celorlalți.
Bucuria este o alegere simplă care ne face fericiți.
Nu este nimic academic în a ști și a accepta că a fi bucuros în împrejurări chiar și mai puțin justificate, potrivnice, dure, neplăcute, ostile, rămâne totuși un har pe care l-am primit, o alegere omenească distinctă, dar care necesită concursul nostru de voință pentru ca bucuria să poată fi activată și exprimată sub diferitele ei forme.
Dacă îmi arunc privirea peste anul care tocmai l-am lăsat în urmă, făcând un bilanț, pot spune că a fost un an încărcat cu bucurii. Bineînțeles că pe tot parcursul lui se numără și câteva șchiopătări de un picior, sau câteodată de amândouă, dar important rămâne că aceste situații le-am întâmpinat cu zâmbetul pe buze, nelăsând astfel loc tristeții și angoasei să-și găsească teren fertil prin apropierea inimii mele.
Chiar dacă cineva m-ar trezi în mijlocul nopții să mă întrebe ce am de regretat pentru anul ce tocmai a trecut, i-aș răspunde automat, ca după reflexul din experimentul lui Pavlov, că "Nimic". Un an cu suișuri și coborâșuri permanente, dar conform așteptărilor mele inițiale, nici măcar nu l-am întâmpinat altfel. Un pic de vulnerabilitate îți poate fi de folos atât timp cât ești conștient de ea.
Definitoriu rămâne felul în care abordăm necazurile din fața noastră. De un singur lucru putem fi siguri și anume că ele, mă refer la dificultăți, nu vor dispărea instantaneu, oricât ne-am dori. Lucru testat de atâția și atâția predecesori de-a lungul timpurilor. Noi însă să nu uităm nici o clipă că dispunem de tot ce ne trebuie ca să fim fericiți.
Și la urma urmei cum putem gusta dulceața unui succes dacă nu cunoaștem mai întâi gustul amar al eșecului ? Cum poți diferenția o stare de bucurie, de contemplație dacă nu ai trăit mai întâi tristețea și angoasa ? Reperele și standardele pe care le alegem ne permit compararea între lucruri și stări. Ele fac toată diferența dintre sentimente, în funcție de cât de jos sau cât de sus le plasezi.
Fie ca în noul an cuvintele care descriu cel mai bine sentimentele pe care le nutrim unii față de alții să fie : dragostea (cel mai mare sentiment), bucuria și renașterea.
Claudia Sescu
P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.
.jpg)