În sfârșit, s-a terminat cu căciula și fularul luate în grabă la ieșirea din casă și cu hainele grele, mutate de colo-colo, ba pe umerii noștri, ba pe cuierele pline din holuri. Soarele și-a redeschis generos prăvălia oferindu-ne ca-n fiecare vară o gratuitate absolută la mai multă vitamina D, doar pentru clienții iubitori de natură care ies pe afară să-l viziteze. Totul s-a îmbrăcat în mai multă culoare, iar ciripitul păsărelelor din concertele de dimineață ne dezmiardă urechile așa de dulce, încât le dezlipim mai repede de perne. Într-un cuvânt, viață !
În zilele călduroase toată lumea se simte atrasă de un tobogan de apă. Poate fi cel improvizat în spatele casei tale sau, dacă nu, cel din parcul de distracție aflat în apropiere de zona ta.
"Oare cum arăt, oare am mai slăbit de vara trecută încoace", încep perfecționiștii să-și inspecteze în detalii conștiința, măcar cu această ocazie, își zic în gândul lor. Totuși, indiferent de rezultatul acestei evaluări nemiloase, atunci când vrem să ne expunem în public, în cazul scăldatului, copilul zburdalnic din noi se răzvrătește și vrea cu tot înadinsul să se scalde. Ne atrage ca un magnet. Cum arată corpul nostru și cum ne simțim în pielea noastră, trece pe locul doi. Dacă te asculți cu adevărat. Urmărește-ți cu atenție impulsurile primare și vei descoperi că ele îți povestesc pe limba ta, cât se poate de clar, despre casa nevoilor tale, și le înțelegi mai bine cu condiția să ții cont de ele și să le accepți.
Dacă avem ocazia să dăm o fugă la mare, și mai bine. Ce norocoși am fi ! Bineînțeles că acolo, pe plaja mării, în puzderia de oameni ai șanse mai mari să te pierzi fără urmă cât ai zice pește, exact ca un anonim. Să te simți mai puțin expus. De fapt, ești la fel de expus oriunde te-ai afla, doar că percepția socială se schimbă. Depinde, normal, de gusturile fiecăruia. Unii preferă zone mai retrase, mai liniștite, iar alții stațiuni mai aglomerate, ca să nu mai pomenesc de diversitatea serviciilor incluse în pachetul de vacanță, în funcție de buzunarul și pretențiile fiecăruia.
Ești mai criticat în general de acei oameni care te cunosc, pentru că ei găsesc mai repede elementele cu care să te abordeze. Pe când cei străini sau cunoștințele recente pe care ți le faci, n-au nici un interes să te critice, cel puțin nu cu aceeași înverșunare. În primul rând, aceștia din urmă, nu te cunosc la fel, n-au detalii despre viața ta pe care să le folosească cu răutate și deliberat în dezinteresul tău, și așa mai departe. De aceea trăim cu impresia că, fiind expuși într-un public necunoscut, suntem mai puțin afectați de aparențele noastre în fața lui, de imaginea lăsată, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales ideologic. Înfățișare, suplețe, corpolență, vestimentație și tot ce ține de limbajul gestual (partea vizibilă) versus felul în care gândim și energiile pe care le propagăm în jurul nostru (partea invizibilă). Falsa protecție și integritate pe care ți-o imaginezi se alimentează perpetuu din convingerea că oamenii respectivi nu te cunosc, deci n-au motive suficiente să te critice. Prin extensiune de înțeles, te acceptă așa cum ești, până la proba contrarie, căci cu trecerea timpului, lucrurile evoluează. Atenție, să nu uităm că oamenii sunt liberi să aibă păreri.
Pe undeva există o realitate tristă în această mică ecuație socială creată în jurul relației de interdependență om-macrosocial. Mai explicit, să fii criticat mai mult și mai dur de cei care te cunosc (sau pretind că te cunosc) și mult mai puțin sau poate chiar deloc de către cei care nu știu prea multe despre tine. Cunoașterea informațiilor despre tine poate să-i țină la distanță pe ceilalți sau să-i apropie. Concluzia acestei mici analize se întoarce la utilitatea reală a unei informații, la interogația legată de rolul cunoașterii și beneficiile ei în general, care, ne place sau nu, pot constitui în mod paradoxal, factori de regres. Am zis bine, regres. Felul în care o informație circulă, reprezentând fidel o realitate, ne poate dezavantaja mai mult decât credem. Pierd atât cei care se lansează în teorii fără să cunoască îndeajuns ipotezele, cât și cei cărora li se adresează teoriile sau concluziile trase. Prejudecata născută și dezvoltată din frici nejustificate, critica distructivă lansată la întâmplare, premisele iluzorii și/sau subiective înlesnesc avansarea într-o direcție și pregătesc terenul propice pentru un eventual declin. Resimțit la urma urmei de ambele tabere.
Din păcate, tendința observată în societate este să respingi sau să ataci ceea ce nu este pe înțelesul tău, decât să faci eforturi personale, chiar dacă de durată, ca să înțelegi situația mult mai bine.
Dar să revenim la tobogan.
În sfârșit, se pare că în zonele mai populate există acel ceva, un pic mai convenabil pentru toți cei complexați de felul în care arată. Cu cât mai multă lume, cu atât mai bine ! Realizezi într-un final că nu are nici un rost să-ți faci probleme în legătură cu cele câteva kilograme în plus. Noroc că soarele nu ne judecă, apa nu ne judecă, și mai presus de toate, nici sănătatea noastră n-are nici o legătură cu impresiile pe care le creem în ochii altora. Ceea ce cred alții despre tine, află că, n-ar trebui să fie preocuparea ta, cel puțin nu cea de bază, care să-ți mănânce timpul și eventual să-ți strice cheful aventurii, aruncându-te gradual pe terenul nisipos al îndoielii de sine, ca pe-o minge de joc. Mai bine te-ai opri o clipă din această autoînvinuire caraghioasă și inutilă și ai începe să te bucuri din toată inima de soare și de apă și de tot ce-i în jurul tău, ca un copil în fața unor cadouri surpriză.
La tobogan este ca în viață. Îți iei vânt și sari singur sau te îmbrâncesc alții.
Felul în care îți vine costumul de baie câteodată îți dă bătăi de cap. În special când stima de sine e scăzută. Uneori te consolezi singur că arăți bine în orice, alteori, devine ultima ta grijă.
Ajuns aproape de parcul de distracție, singur, cu prietenii sau cu familia, asta după lungi peripeții pe șosele încolăcite prin sătulețe sau pădurici, și după opriri scurte pentru pepenii și cornetele de înghețată care îți fac cu ochiul de pe marginea drumurilor, te gândești dacă într-adevăr, ești pregătit să sari. Nu ai foarte mult timp la dispoziție să analizezi minuțios toate detaliile unui gest atât de simplu. Vine ca un automatism, la urma urmei. Fulgerător, dintr-o privire-două îți faci o idee despre atmosfera de la fața locului, despre înălțimea și lungimea toboganului, despre coada formată de amatorii însetați de aventură. Tot acest flash îți trece prin minte din mers, poate în timp ce-ți plătești biletele la poarta de intrare, poate în timp ce-ți descarci bagajul din mașină, poate în timp ce ești pe cale să-ți instalezi catrafusele pe un chaise-longue apărut în calea ta, la primii pași făcuți pe bordură. Multe decizii în viață le iei din mers. Nu ai timp mereu să poposești.
De altfel, multe situații din viața noastră seamănă cu o după-amiază petrecută la toboganul de apă din parcul de distracție. Dacă ești mai fricos din fire și vrei totuși să experimentezi ceva nou, ai la dispoziție câteva momente să te plasezi țanțoș și hotărât în rândul celor care par că stau la coadă. Asigură-te că ești decis, altfel te împing ceilalţi de la spate, neavând timp la îndemână să testezi nici adâncimea apei, nici lungimea toboganului, nici viteza cu care te lansezi. Cu cât ezitarea ta e mai mare, cu atât crește golul din stomac. Calculele tale matematice privitoare la riscuri, la noduri, la curbe, la stropii de apă care sar de peste tot la aterizare și așa mai departe, ar fi bine să le ai deja făcute. Acolo te afli de bunăvoie ca să sari, nu să filozofezi fără rost. Ce-i cu vârtejul ăsta caraghios? De ce e atâta grabă în această aventură ? Știi să înoți, ești pregătit să te scufunzi la aterizare ? Dacă vine unul cu viteză spre tine în timp ce-ți aștepți rândul, ce faci ? Vei învăța pe loc că nu pentru toți oamenii politețea are același înțeles. Cei mai mulți sunt veniți la tobogan să se distreze, să uite de reguli și de tiparele rutinei zilnice. Oricât te-ai mira și ai critica atitudinile lor, așteptând liniștit să-ți vină rândul, vei înțelege într-un final că n-o să le pese niciodată cu adevărat de manierele tale simandicoase.
Zarva și ciondăneala din parcul de distracție te obosesc sau nu-s pe placul tău ? Poate e momentul potrivit să te gândești cât de mult apreciezi un loc liniștit, unde să stai întins cu fața la soare și să faci baloane de săpun. Baloane de săpun. Metafora perfectă pentru ceea ce este lipsit de consistență, pentru ceea ce trece ca fumul, ca o adiere de vânt.
Tu ce alegi, dragă cititorule, să te lansezi curajos alături de ceilalți pe un tobogan sau să faci baloane de săpun retras din mulțime ?
Viața este ca la tobogan. Sari din proprie inițiativă, îi lași pe alții să te împingă sau te retragi ?
Claudia Sescu
 |
| "Râul", 2000 |