Somnul pentru refacerea fizică este de preferat să-l ai noaptea, după o zi de muncă în care te-ai străduit să fii mai bun. Starea de veghe activă din timpul zilei, adevărata conștientizare, face uneori cât un somn complet și odihnitor avut în timpul nopții, dacă înțelegi corect că-i vorba de odihna mentală. Există și insomnii de zi, adică acele frământări omenești cotidiene, foarte normale, pe care orice om le duce cu el și încearcă să le explice pe înțelesul lui.
Una din frământări poate fi legată de anumite informații din lecțiile ce ți s-au predat în copilărie, elev fiind în banca școlii ceaușiste. Ce faci, cum reacționezi când descoperi că unele lucruri nu se explică atât de ușor, nu se leagă între ele, asta după ce le pui față în față cu standardele și valorile umane recunoscute peste tot în lume? Ai două variante, amândouă la fel de costisitoare. Te sufleci la mâneci și te apuci să cauți răspunsurile la enigme sau îți pui capul în pumn, așteptând ca cineva să-ți bată insistent în tocul ușii, vrând să-ți vândă explicația ideală, migălos așezată într-un coș împletit, eventual sub formă de pamflete. Și râzând binevoitor, cu colțul buzelor extinse până aproape de ochi, cartea lor din mânecă pe care o joacă impecabil, sperând astfel că o să-ți placă "produsul".
Ar mai fi o a treia variantă. Convingerea. Să fii convins că va fi un moment în viața ta când te cuprinde flama pasiunii pentru explorare a tot ce n-ai înțeles din manualele școlare, ca adult curios, în ritmul tău, fără grabă și fără tiparul ideologic mirosind a cerneală învechită. La urma urmei, singurul tău gest eroic, care te salvează de la spălarea creierului cu detergent comunist, diluat. Un fel de "coup de grâce" în fața unor prejudecăți și temeri nălucitoare, care ți-au fost cultivate, sezon după sezon, pe terenul inimii, fără să fii interogat înainte despre gusturile tale.
Mă surprind într-o dimineață obișnuită, că recit din memoria mea, încă proaspătă, frânturi din balada populară despre meșterul nostru, Manole. Așa cum oamenii mai obișnuiesc să cânte prin baie sau la călcatul rufelor, uite așa și eu, la spălatul dinților, mă trezesc fredonând ceva din baladă. Uneori, știți bine, imaginile amintirilor sunt mult mai puternice și grăitoare în comparație cu cuvintele rostite în final. Cu siguranță că nu-mi aminteam bine versurile, dar ideea generală a baladei cu mesajul ei cu tot, îmi apăruse în minte ca din senin.
Și, ce credeți, nu-i exclus că de la distanță părea ca-n icoanele cu apariția inopinată a unui înger, cu lumina soarelui proiectată în ceafă prin geamul de la baie, ajung în următoarea secundă la concluzia că nu-mi place deloc ce-am învățat. Nu-mi place, pur și simplu. Ce bine că nu-mi amintesc mare lucru din versuri, îmi spun cu ușurare! Noroc că n-am reținut tot. Atât de oribile mi se par, nu neapărat versurile ca atare, ci mesajul întreg din tot tabloul. Am învățat-o degeaba la școală. Nu toată, nici n-aveam cum, că-s prea multe versuri să înveți așa ceva pe de rost, mai ales că nimeni nu se încumeta la niște versuri ce curgeau șiroi ca un potop, fără măcar să fie puse în strofe. Mă rog, detaliul cu strofele este irelevant. Dar știam suficiente versuri din baladă, noroc că erau scurte, încât să impresionez orice cadru didactic care, în general la vremea aceea, cerea elevilor memorarea cu orice preț a poeziilor, atât timp cât erau scrise negru pe alb în manuale.
Erau și ei puși să ceară. Fiecare pretindea ceva de la celălalt, așa era moda. Încă este. Ca apoi, să se laude colegilor prin cancelariile dotate cu ferestre înalte, dar nedeschise, cu așa zisa performanță înregistrată în clasa lui de către școlarul X, minunatul recitator în fața clasei. Iar elevul, bătut tovărășește pe umăr, se alegea cu o notă onorabilă în carnet, semnată de către dascăl în semn de confirmare, cu cotul frumos întins pe catedră, ca să nu creadă vreun părinte că nu-i dată din toată inima și pe merite recunoscute oficial.
Nimeni nu-ți spunea în programele școlare, că învățarea pe de rost a unor versuri n-are absolut nici o legătură cu adevăratul potențial intelectual sau creativ. Sau că în viață nu rămâi deloc cu ceea ce ai învățat, ci mai degrabă cu ceea ce ești pregătit în permanență să descoperi. De exemplu, la 70 de ani nu va conta numărul de referate perfecte pe care le-ai făcut la istorie sau literatură, ci cu totul alte experiențe și lecții mult mai utile, învățate în școala vieții.
Ne întoarcem la Manole. Printr-un calcul analitic, ce ține de diversitatea folclorului și de bunul simț, realizez că dacă încerc să înțeleg mai bine meșterul și felul în care zidea mănăstirile, s-ar putea să înțeleg mai bine mentalitatea populară în general. S-ar putea. Merită încercat. Oricum ar fi, intenția rămâne.
Oricât de mult mi-aș stoarce creierii, eforturile de a înțelege corect sacrificiul brutal și fără rost a unui om nevinovat, văzut de unii ca imperativ necesar în reușita unei construcții, eșuează din orice unghi aș privi. Și unde să mai pui că acea persoană păcălită să intre în zid era chiar mândruța lui Manole, care vine să-l hrănească și să-i aducă apă. O astfel de lecție contravine principiilor etice și religioase cu care ne place să defilăm în gura mare în societatea noastră. Îmi scapă ceva ? Suntem deja un popor trist. De ce este nevoie să ne întristăm și mai mult cultivând astfel de mesaje.
De ce să cultivăm în mintea copilului pe banca școlii necesitatea unui sacrificiu de dragul unui zid de mănăstire. Să fie oare însuși Dumnezeu care cere așa ceva unui meșter pasionat de zidirea unor mănăstiri? Nu poate fi El, pentru că El iubește viața și compasiunea între oameni. Niciodată și pe nicăieri, Creatorul nu ne îndeamnă la așa ceva. Iată o dilemă mare, a noastră, a tuturor. O invitație la reflecție comună. Insomnia națională de zi și de noapte.
Oare de ce ridicăm în slăvi atât de mult balada populară Meșterul Manole, în care o biată femeie, Ana, prin păcălire, este sacrificată și zidită în peretele unei construcții ("Că vrem să glumim / Și să te zidim !"). Mesajul care reiese atât de frapant, să mă scuze orice critic de artă, este inacceptabil de sălbatic și inuman. Desigur, multe balade sau basme pentru copii sunt pline de brutalități și cruzimi, dar totuși, a jertfi o femeie care străbate drum lung să-ți aducă mâncare și care te imploră să-i dai drumul ("Ajungă-ți de șagă / Că nu-i bună, dragă / Zidul rău mă strânge."), nu este deloc același lucru cu a te lupta vitejește pentru a omorî un balaur care te atacă fără milă și suflă foc pe nări, de exemplu. Cum nu seamănă deloc nici cu episoadele din istorie care descriu soarta celor lacomi și perverși care ne invadau țara cu scopul s-o fure, s-o subjuge și s-o umilească, pe timpul lui Țepeș, de exemplu.
Visez cu ochii deschiși la ziua în care vom realiza cu toții că, orice detaliu pe care îl învață copilul la școală influențează formarea caracterului său, mai devreme sau mai târziu.
De ce este important pentru un sistem de învățământ ca un copil sau un adolescent să învețe la școală, că un zid poate fi finalizat cu bine doar dacă o femeie este înăbușită acolo ? Nu cunosc școli în alte țări care să predea așa ceva.
Este doar o părere și o simplă curiozitate personală.
Sau măcar să ne uităm mai bine la ce se întâmplă în ograda noastră națională înainte să ne holbăm indignați la alte culturi.
Noroc că, noi oamenii, nu învățăm tot pe de rost !
Claudia Sescu
