Îmi dau seama că n-am scris de mult timp pe blog și mă întreb dacă ar trebui să fie o îngrijorare sau pur și simplu o pauză binemeritată. Și una și alta, probabil.
Pe de altă parte, e bine de știut că, obiceiul de a-mi așterne gândurile și de a le împărți cu alții nu este o normă de partid mânat de o ideologie rigidă, care să te ia la puricat fără aviz, să vadă dacă ți-ai tăiat unghiile la mărimea corespunzătoare dictată de sus sau dacă ai chiulit de la informare politică.
Scrisul face parte din viața mea într-o măsură decentă, care-mi permite să conectez punctele din privirea mea asupra lumii, cu oamenii care au acces la ea. Cu alte cuvinte, trăiesc ca să scriu, nu scriu ca să trăiesc. Este mai degrabă un moft personal, adesea matinal, o alintătură drăgălașă în limba mea maternă. Cafeaua același gust are și nu m-a preocupat niciodată să ajung la panoul de onoare în urma criticilor date de cititori. Sau invers, să mi se ceară să stau cu spatele la ei, în colțul rușinii și al defăimării. Are cine să se achite de sarcinile murdare, ar fi și culmea ca ideologii să se preocupe cu număratul faptelor necinstite. Unii pur și simplu nu au profilul necesar pentru a face parte din echipa de control CTC, care apare în spatele tău cu șablonul și lista de norme de urmat. E de ajuns să decizi singur unde te încadrezi cel mai bine. Iar dacă simți că ești mutat mereu în prima linie de risc, ca un pion supus, găsește o cale și ieși de pe tabla de șah.
S-au întâmplat atât de multe lucruri între timp, că nici nu știu cu ce să încep.
Cu începutul, așa se începe, și cred că ar fi răspunsul potrivit. Și totuși, n-ar fi nimic important de început, căci totul s-a început cu mult timp înainte. Noi, ăștia cu blogurile, nu facem decât să interpretăm sau să prezicem în manieră proprie anumite lucruri, unele deja petrecute, iar altele pe cale să se producă. Nu reinventăm noi roata. În cel mai rău caz, o putem nega ca să ne putem întoarce la folosirea buturugilor.
În noiembrie, plutește în aer un fel de nostalgie lejeră pentru anul ce se va încheia. Mai apucăm să vedem încă vreo două-trei facturi în cutia poștală, și gata, se schimbă data pe ștampile. Se schimbă vârsta omului, se schimbă anotimpurile, se schimbă buteliile, se schimbă oamenii, se schimbă canalele de televizor, se schimbă vremea, se schimbă politicienii, se schimbă profesorii la catedre, se schimbă linia de fabricație, se schimbă moda și tot așa.
Totul se schimbă.
Mai ales o prejudecată.
Iată un exemplu de situație care mi s-a întâmplat nu demult.
Zilele trecute am avut ocazia să mă întâlnesc cu o cunoștință de-a mea. Este o persoană pe cât de modestă, pe atât de deosebită și sociabilă, și cu care mă intersectez destul de des, dar nu mereu avem timp să stăm de vorbă pe îndelete, abordând diferite teme. Un om simplu, cu un caracter frumos și calm, cald la suflet, care, în viața de zi cu zi, se confruntă cu mari probleme financiare. Dar niciodată nu lasă să se întrevadă acest aspect, atunci când socializăm. Și-a pierdut serviciul de curând, îmi povestea cu privirea mai mult senină decât tristă, pentru că cei de acolo au încetat să mai primească fondurile promise de la guvern. Așadar, s-a trezit peste noapte într-o situație foarte dificilă, aparent fără ieșire. Cu toate acestea, a găsit forța de a accepta că totul în viață este un proces de transformare. Că trăim cu toții vremuri în care mintea omului este obligată să stea permanent în zona de alertă maximă. Indiferent ce nenorocire ar veni peste tine, trebuie să stai drept și gata să te adaptezi. Omul modern a învățat această lecție obligatorie, predată de cei ce ne dictează cât de mult ne putem împrumuta pe la bănci sau corporații. Sau cât de vulnerabili suntem în fața deciziilor legate de subvenții oferite pe termen necunoscut pentru finanțarea unor proiecte.
Totuși, este genul de persoană care nu se lasă doborâtă moral așa ușor. Care nu acceptă ca regulile unei societăți să-i amaneteze până și propriile speranțe și convingeri.
Ne cunoșteam de aproape un an, dar foarte rar am avut ocazia să stăm de vorbă despre pasiuni, interese în anumite domenii, diverse gusturi literare sau cărți preferate. Cum ne aflam împreună în fața unui birou de lucru, cu computerul deschis, îmi spune printre altele că, în ultimii ani a reușit să scrie 4 cărți ilustrate care se adresează copiilor. Și cu o făclie de lumină apărută instantaneu în ochi, începe să-mi arate pe internet unde se găsesc expuse aceste cărți, spre vânzare. Pentru câteva secunde, rămân stupefiată. Și gata să încasez cu inima deschisă lecția umilinței și a modestiei, care tocmai mi s-a predat sub ochii mei. A urmat imediat, inevitabil, o întreagă serie de întrebări și curiozități legate de scrierea acestor cărți. O avalanșă de cum, când, cine, cât și așa mai departe, cu care ne-am alimentat restul discuției. Mi-am dat seama cât potențial poate avea un om, unul apropiat ție, fără ca să ai nici cea mai mică bănuială. Și mai ales, fără ca ea să se laude cu palmaresul realizat.
Mintea mea a fost păcălită de fapte.
Este inutil să spun cât de impresionată am rămas în acel moment când am descoperit că persoana pe care am crezut că o cunosc, de fapt n-o cunoșteam. Mi-a și mărturisit tot în acea zi că nu a considerat niciodată că a scrie cărți ar fi o mare realizare. Este doar ceea ce-i place să facă. Am râs cu poftă împreună, n-aveam cum să nu scoatem din plămâni o bucurie atât de inocentă. Este important de menționat că nu am râs ca la o glumă obișnuită, ci am râs pentru că este o minune să întâlnești astfel de oameni în zilele noastre. "Nu m-ai întrebat despre asta, de aceea nu ți-am spus." Cine nu poate fi uimit de bucurie să audă așa ceva? Câți oameni întâlnești în ziua de azi cu astfel de atitudine? M-am simțit pur și simplu privilegiată să asist la conversație. Este o binecuvântare să stai în preajma unor astfel de oameni. Și sunt recunoscătoare pentru această experiență. "Modestia la ea acasă", așa ar fi trebuit să se intituleze acest episod inedit, pe care am ținut să-l împărtășesc cu voi, cititorii blogului meu.
Mintea noastră poate fi foarte ușor influențată de ceea ce ochii văd sau urechile aud.
Este o capcană pe care trebuie s-o evităm cu orice preț.
Dacă vrei să cunoști pe cineva cu adevărat, lasă-te convins de faptele lui, nu de ceea ce vezi sau auzi. Sau de ceea ce crezi că știi.
Mulțumesc N.E. pentru lecția de umilință și modestie.
Claudia
P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.