De ce ridurile nu mă împiedică să fiu încrezătoare...

Toată lumea strâmbă din nas la aspectul unei fețe uscate și pline de riduri.
Să înțeleg că nimeni nu-și dorește să devină adult? Dar ce-i greșit în a fi adult și a-ți lăsa corpul să se transforme? Iar corpul uman înseamnă celule, adunate în mod organic într-o imensă comunitate complexă, perfect organizată și dinamică, unde fiecare celulă își cunoaște rolul și funcția. Ele sunt găzduite în corpul tău, făcând din tine ceea ce ești ca entitate. Om.

Fugim de vârstă, bărbați și femei, deopotrivă. Unii o fentează cu mijloace din cele mai subtile și viclene, alții o înfruntă direct, mândri de ei și recunoscători că au ajuns până acolo, spunând ușurați despre acest subiect, "mulțumesc pentru ceea ce sunt". Să zicem că probabil, femeile se stresează un pic mai mult decât bărbații. Nu este deloc relevant să stabilim acum cui îi pasă mai mult și cui mai puțin, aici vorbim despre pielea omului în general. Și acceptarea senină a procesului de transformare fizică, la care suntem părtași cu toții.

Să privim analiza din unghiul următor. Dacă gândirea noastră, cu toată ideologia și convingerile formate despre lumea înconjurătoare, s-a schimbat foarte mult pe parcursul anilor scurși între copilărie și viața de adult, și în plus, părem a fi ok cu asta, atunci, să ne întrebăm, cum se face că schimbarea înfățișării corpului ne îngrijorează? În esența lucrurilor, de fapt este vorba tot de un proces de transformare, o metamorfoză necesară în evoluție, luată în sens figurativ. Sau este din cauză că aparența noastră fizică se poate vedea cu ochii, deci devenim mai repede conștienți de ea din moment ce-i expusă vederii.
Dar și ceea ce nu vedem se modifică în mod constant, cu același ritm, sau poate chiar mult mai repede, doar că, aparent, ne deranjează mai puțin, pentru că nimeni din exterior nu poate vedea ridurile adunate în inima ta. Ce convenabil, măi să fie, nimeni nu are acces la frumusețea sau urâțenia ta interioară. O bătaie de cap mai puțin. Astfel, important devine ce pot vedea alții care te privesc și nu ce poți vedea doar tu când te uiți în oglinda sufletului. Curios lucru.

Un rid în plus pe față jenează cumva, fără neapărat să ne plângem altora. Te uiți în oglindă și dintr-o dată nu te mai recunoști. Alții o văd chiar ca pe o catastrofă. Complet absurd. Este ca și cum nu accepți trecerea anilor prin tine, nu îngădui transformarea ta în adult, în ființă ce face parte din ciclul naturii, în care te miști, exiști, de unde vii și unde te întorci.

Ceea ce ar trebui să-ți producă insomnie noaptea, nu sunt nici pe departe câteva riduri pe față, poți să uiți de ele, ci faptul că cu trecerea anilor ai devenit apatic, faptul că începi să crezi că știi tot și poți stăpâni tot, faptul că deși ai acumulat tot ce ți-ai dorit de la viață, constați că nu ești mulțumit așa cum credeai că vei deveni având tot ce-ți dorești. Știu, nu-ți place să auzi, dar abia atunci ai îmbătrânit cu adevărat. Vrei să știi care sunt ridurile care te fac urât? Când uiți să te joci, când uiți să râzi, când uiți sau nu mai vrei să te miri de micile descoperiri, aparent banale, când uiți că nu trebuie să pui la suflet problemele zilnice, atât de mult încât să-ți strici buna dispoziție. Ce fel de cremă scumpă folosești pentru a scăpa de aceste obiceiuri care îți îmbătrânesc spiritul?
 
Ne place să recunoaștem sau nu ne place, îngrijorarea femeii moderne, atunci când vine vorba să se afișeze în cercurile de socializare, se învârte în jurul ideii de cum să-și ascundă ridurile cât mai bine. Există și foarte multe excepții de la acest comportament, fără dar și poate, acele exemple de persoane care n-au folosit în viața lor machiaje. Și nici n-au de gând. Eventual, aleg să se machieze foarte rar, doar la ocazii foarte speciale sau în funcție de cheful ce le vine pe moment. Dar nu devin dependente.
Oare ce este atât de grav în a-ți afișa pielea feței așa cum este ea?
Ce ne determină atât de mult să ascundem îmbătrânirea, ca și cum ne-ar fi rușine cu ea?

Această preocupare exagerată, de a nu-ți afișa naturalețea, a căpătat, din păcate, o amploare derizorie. Isteria femeilor și bărbaților după vârsta de 40 de ani.
Există și multe excepții, din fericire.
Oameni care au înțeles că frumusețea adevărată nu se reduce la aspectul exterior.
Sper că și tu, dragă cititorule, ai această convingere.

Claudia

P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.

Crăciunul

Îmi place mult Crăciunul.
Am două sărbători preferate pe parcursul unui an. Crăciunul și Paștele.
Crăciunul îmi este mult mai apropiat de suflet, recunosc. Poate pentru că este vorba de multă inocență și umilință, pe care le găsim prezente în tabloul Nașterii Mântuitorului, venit pe lume pentru noi.

Crăciunul, ca sărbătoare, este baza și alimentul spiritual al creștinătății, pentru că totul începe cu el. Apoi, urmează celelalte sărbători legate de viața lui Isus.
Nu ne putem bucura cu desăvârșire de pildele și minunile săvârșite de Isus în timpul vieții sale, la fel cum nu ne putem agăța de speranța Învierii la Paște, dacă nu celebrăm mai întâi, așa cum trebuie, Crăciunul. Crăciunul este începutul a toate promisiunile, de care ne facem vrednici, fiecare însă după măsura propriei credințe.

Crăciunul a fost, este și va fi fericit întotdeauna, atât timp cât omul luptă în inima lui să-l apere. Pentru că în această sărbătoare este vorba despre pacea interioară, deci pleacă în primul rând de la gândurile tale, de la emoțiile declanșate de ele, de la acțiunile ce urmează și așa mai departe.
Crăciunul este o atitudine de veghe înainte și după ce ai primit vestea cea bună. Este o bucurie pe care o primești gratis, Mântuirea, dar pentru care trebuie să faci eforturi ca să o menții vie.
Nu vorbesc despre un efort sau o luptă fizică, dusă în plan material și vizibilă cu ochiul liber. Ci de o luptă ce se dă în planul spiritual, cu forțele obscure, care ne atacă în permanență pacea sufletească și insistă să ocupe cu orice preț ceea ce avem bun și sfânt în noi. Acolo se duce toată lupta adevărată. Ai de ales între a sta treaz, a veghea, încrezător în Dumnezeul care te-a creat și a sta pasiv, somnolent și în cel mai rău caz indecis, în fața acestei tentații.

Crăciunul este vestea bună, că nu ești deloc singur în toată această încercare.
Este vestea că adevăratele victorii în viață se obțin prin dragoste, pace, inocență, răbdare, acceptare, umilință și compasiune. Cu alte cuvinte, degeaba te chinui să-i urezi cuiva "Crăciun fericit", dacă în inima ta e război. Degeaba te agăți mândru de niște formule de salut, dacă vorbești fără să pui suflet în rostire. Degeaba te pregătești să întâmpini această sărbătoare cu tot ce ai nevoie, când în inima ta e neliniște și ranchiună.
Urarea "Crăciun fericit" este eticheta ta de creștin, pentru că o rostești din pieptul tău, cu gura ta, din inima ta, deci îți aparține. Este cartea de vizită din punct de vedere spiritual, dacă vrei, cu care te prezinți altora în aceste zile de sărbătoare. Și în fiecare zi, de altfel.
Te poți ascunde după cumpărături, decorații, bucate tradiționale și gustoase, dar nu te poți ascunde de trăirile tale. Căutăm cât mai multe bogății, faimă, realizări profesionale, eventual să fim aplaudați în permanență. Chiar am devenit atât de orbi și surzi? Nu mai vedem ieslea din toată această sărbătoare? Să nu uităm că, a vedea cu sufletul ceea ce nu poți vedea cu ochii este adesea un efort de voință.

Crăciunul este copilașul drăgălaș din iesle. Nu mă refer la păpușa aceea din plastic, procurată repede din comerț sau scoasă din magazia casei, dintr-un maldăr de cutii prăfuite, special pentru această ocazie. Nu este păpușa culcată într-o cutie amenajată într-un colț al casei, eventual sub brad, în care am pus mai întâi niște vată, talaș sau paie. Și la care ne uităm câteva zile pe an, până trec sărbătorile, apoi o punem la locul ei din raft, până la anul viitor.  

Magia acestei sărbători creștinești ne umple casele și inimile. Te ia pe sus și-ți poartă imaginația într-o lume ca de basm. Și cei de alte confesiuni se pot molipsi de această bucurie magică. Vedem peste tot, în toate localitățile, urbane sau rurale, că majoritatea centrelor comerciale, rezidențele private sau de stat, locurile publice, toate sunt îmbrăcate în decorații specifice sărbătorii. Aproape că nimeni nu este interesat să știe dacă în zona aceea locuiesc creștini sau nu. Explicația este simplă. O bucurie omenească rămâne o bucurie. Bucuria nașterii unui copilaș este universală.
Da, credem în Moș Crăciun, dar asta pentru că el este un simbol al surprizelor plăcute, manifestate prin mici gesturi de oferire a cadourilor, de exemplu. Este o concretizare a ceea ce speri, și dacă ai fost cuminte și dacă ai fost mai puțin cuminte. Orice semnificație sau simbol trebuie să aibă o reprezentare în lumea fizică.

Îmi place Crăciunul și pentru că nimic nu se compară cu mirosul de scorțișoară din cana de vin fiert. Și nici cu aroma de crenguță de brad adusă în salon prin gerul de afară. Până și ciocolata caldă sau cafeaua au un gust special în zilele Crăciunului.
Putem spune că starea de spirit înmulțește calitatea lucrurilor care ne înconjoară. Doar prin faptul că ne simțim în plină sărbătoare, anumite lucruri și referințe devin mai frumoase, mai dulci, mai calde, mai primitoare, mai zâmbitoare, mai pe gustul fiecăruia.
Acesta este spiritul dat de magia Crăciunului.

Prietene, când saluți "Crăciun fericit", nu uita să te incluzi în sărbătoare, căci vestea bună îți aparține, este despre tine, deci fii și tu fericit, altfel este un salut fără sens.

Crăciun fericit tuturor!


Claudia


P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.

Timpul, prietenul tău fidel

Timpul este cel mai ascultător tovarăș de călătorie pe care-l poți avea la braț în aventurile tale.
Unde-l pui, acolo șade.
Unde-l trimiți, acolo merge.
Cum îl îmbraci, așa arată.
Nu cârtește, nu comentează, nu are critici răutăcioase, nu se supără pe nimic.
Seamănă cu un animal de companie.

Timpul este cool. Este întotdeauna prezent când îl strigi și mereu absent când nu-i dai importanță.
Timpul este inteligent, adaptabil, dar și șiret. Este și porumbel, și cameleon, dar și șarpe.
Timpul caută fidelitatea în relație. De ce să stea cu cineva care nu-l folosește bine?
Timpul este autonom. El nu ezită nici o clipă să gândească și să lupte pentru ce-i mai bun.
Timpul este pro activ. Îi place să stea permanent în mișcare și să întrevadă cu claritate de la distanță soluțiile anumitor probleme.

Timpul poate deveni multifuncțional, dar asta nu înseamnă că-ți garantează calitate pentru fiecare lucrare executată în parte. E acolo cu tine, rămâne supus prietenilor care au nevoie de el, dar dacă este hărțuit în toate direcțiile s-ar putea să se sature și să te lase baltă cu treaba pe jumătate. Se poate diviza cu ușurință, căci îi place să facă mai multe chestii în același timp, dar nu se poate să-l tragi la răspundere dacă rezultatul nu-ți place. Va avea el grijă să-ți șoptească fără ezitare în ureche, "Graba strică treaba." Asta va fi apărarea lui legitimă, iar tu vei da din cap în semn de aprobare. Vei înțelege că și timpul are nevoie de timp.

Timpul este strigat pe tot felul de nume și prenume și totuși aude și răspunde. Dar nu cumva să-l strigi "N-am timp!" atunci când știi pe cineva care are urgentă nevoie de tine, mai ales în chestiuni de viață și de moarte, că s-ar putea să-i pierzi prietenia pentru totdeauna. El este extrem de sufletist cu fiecare, dar nimic nu-l împiedică să fie și just, dacă situația o cere. Altfel spus, îți va întoarce spatele la fel de ușor atunci când îți va veni și ție rândul să ai o urgență. Deci, pe cât posibil, încearcă să-l strigi și să-i faci semn cu mâna "Sunt aici!" sau "Iată-mă!", dar niciodată nu-l lua în râs cu denumiri egoiste.

Timpul călătorește mult. Fără valiză, fără bilet, fără asigurări. Este ieftin să-l ai în preajmă și să-l porți cu tine oriunde. Nu-i pretențios deloc, îi plac plimbările în aer liber, pe jos sau cu bicicleta, dar și avionul. Important este să te vadă bucuros pe parcursul drumului, restul te privește personal. Și normal, doar tu plătești biletele, el doar se relaxează și-ți face un semn discret în ziua în care se încheie vacanța.

Timpul este un aliat foarte flexibil, mai ales în vremuri de îndoială și căutări. Este și pașnic și războinic deopotrivă. Este primul să-ți ofere pace, dacă vrei pace. Și îți dă agitație și agresivitate dacă la asta te gândești. Ții minte trăsătura lui, nu? Unde-l pui, acolo stă. Timpul nu argumentează și nu dezbate cu tine despre ideologii și convingeri, ci te lasă să te ocupi singur de ele.
El doar merge liniștit în tabăra în care-l investești.

Timpul este elastic. Cu cât ești mai atent la un detaliu și stai concentrat, cu atât timpul stă pe loc.
Nu te părăsește niciodată în astfel de momente de conectare cu realitatea, ci rămâne fidel cu tine până ai terminat cu observatul, cu analizatul și cu miratul. Dar nu pleacă niciodată de lângă stăpânul său, fără ca acesta din urmă să-i spună, "gata, am terminat aici, ne ocupăm de altceva."
Te-ai întrebat vreodată, de ce adulții sau oamenii mai în vârstă încep să se plângă că nu au timp la fel ca înainte? Ce se întâmplă, de fapt? Timpul nu s-a schimbat cu nimic. Este același pe care l-am avut și-n copilărie. Ceea ce s-a schimbat este atenția pe care un adult n-o mai oferă lucrurilor cu care este familiarizat, considerând că le știe deja, pentru că le-a întâlnit în experiențele anterioare. Iar, din această cauză, adică lipsa mirării de copil din ochii celui adult, percepția timpului s-a modificat și totul începe să se deruleze mult mai repede decât în copilărie. Omul face timpul să zboare sau să stea pe loc.
Din această perspectivă, timpul este modelabil, elastic, pentru că-i putem da forma pe care o vrem noi. Omul, ființă binecuvântată cu acest lux, de a-și determina forma timpului. Calitatea timpului petrecut nu are nici o legătură cu trecerea anilor. Pentru că singura diferență este în percepția lui.

Ne putem considera foarte bogați, știind că avem acest prieten extraordinar alături de noi.
Să-i dăm timpului, timp. Dacă vrem să-l ținem cât mai mult lângă noi.

Cutia din cadou

Deși am scris în repetate rânduri, până aproape mi-a ieșit pe nas, despre gândirea pozitivă și efectele ei benefice asupra sănătății, ea va rămâne mereu o temă inepuizabilă care se autoalimentează periodic, iar tocmai de aceea unele mici clarificări vor reveni mereu în buclă. Ca într-un circuit.
Pentru că omul este prin natura lui o ființă vulnerabilă în fața emoțiilor puternice, iar nu toată lumea este înzestrată cu acea capacitate de a se automotiva și de a rămâne așa, mai ales atunci când se află într-un mediu ostil.

Poți atrage un mare cadou spre tine printr-o gândire pozitivă?
Da. Cum? În primul rând, poți începe prin a te gândi la forța ta interioară și la câtă frumusețe spirituală ai deja în tine.
De data aceasta, aș vrea să ne gândim împreună la acele momente din viața noastră, când primim și desfacem cadouri la diverse ocazii și la ce înseamnă ele cu adevărat pentru noi.
Cui nu-i plac cadourile ambalate frumos, înfășurate delicat cu panglică lucitoare și fundițe, dar mai ales ocaziile în care suntem aplaudați pentru ceea ce facem și ceea ce obținem. Aceste momente le înghițim imediat ca pe niște medicamente indispensabile pentru întreținerea orgoliului. Administrate zilnic cu bună știință și meticulozitate, ele au scopul de a găsi sau a spori sensul a ceea ce se întâmplă în jur.

Te-ai gândit vreodată că o bucurie poate fi superficială din cauză că ea se poate fabrica? Superficială în sensul de lipsită de consistență.
Și că, la fel cum vine inopinant spre tine, la fel de repede va trece, dacă o privești ca pe ceva oferit de alții. Ca o boare de vânt.
Dar ce faci după ce va trece mirajul acela aducător sau creator de bucurie? Ai cumva vreun plan B cu care continui să mergi mai departe cu același entuziasm, ca și cum în fiecare zi aniversezi ceva?
Ești tu capabil să rămâi cu acea emoție pozitivă în inimă mult timp sau ai nevoie de cineva din exterior care să te motiveze în acest sens? Cât de dependent emoțional te face cadoul venit de la cineva?

Paradoxal este faptul că rar descoperim că totul este deja un mare cadou în jurul nostru, ce nu așteaptă decât să fie văzut, apreciat și folosit ca pe un instrument al bunăstării sau avansării noastre.
Vestea bună este că adevărata bucurie din inima omului nu dispare o dată cu trecerea unui eveniment în care desfaci cadourile primite. Indiferent că este vorba de aniversări de naștere sau de Moș Nicolae sau de Moș Crăciun sau de orice alt moment deosebit din viață, în care cineva îți oferă un cadou, toate acestea sunt momente create de o circumstanță anume, care, ca orice circumstanță se schimbă la un moment dat. Se transformă încet, își pierde din intensitate, din importanță și dispare. Poate reapare la o următoare ocazie.
Dar tu, cu ce rămâi în inimă până la următoarea ocazie? Ai responsabilitatea să ții făclia aprinsă, și cu cadou și fără cadou, viața ta este o făclie care strălucește oricum, nu?
Pentru că tu însuți ești un cadou venit pe lume cu o misiune specială.

Toate cutiile care ne înconjoară sunt incluse în acest cadou minunat, numit viață, încă din secunda în care fiecare a venit pe lume, printre cutii și cutiuțe, din care unele mai simple, iar altele mai sofisticate.
Casa, mașina, televizorul, laptopul, telefonul fix, telefonul mobil, radioul, aparatul foto. Vreți să mai continui? Nici o problemă. Dulapul, sertarul, vitrina, cutia cu scrisori, coșul de gunoi, geanta de serviciu, telecomenzile, tablourile, biblioteca, autobuzul, frigiderul, aragazul, etc. Chiar dacă nu toate arată ca niște cutii în adevăratul sens al cuvântului, ele au forma unor cadre pline cu ceva, la care ne uităm și ne izbim de ele zilnic.
Suntem înconjurați de cutii. Ne petrecem viața în ele, cu ele, printre ele, privind la ele, trăind cu ele.

Adevăratul cadou de care trebuie să ne bucurăm este viața.
Restul reprezintă cutia, adică tot ce avem în viață.


Claudia


P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.