Argument

Dragă cititorule,
Bucură-te împreună cu mine că te afli aici în acest moment. Și mai ales, nu uita să fii blând și deschis, atât cu tine cât și cu semenii tăi.
În acest blog găsești expuse mici experiențe personale, abordări propuse la diverse situații de viață, precum și cugetări pe anumite teme.
Lectură plăcută!



2014/12/06

Trimail 3 : Beschia

Dacă ai fi avut vreodată ocazia să intri în atelierul de tâmplărie al tatălui meu, ce loc sfânt !, puteai găsi printre atâtea și atâtea unelte și scule de prelucrat lemnul, și-o beschie. În general era pusă undeva la vedere, astfel încât, datorită formei și mărimii mai mari în raport cu alte scule, era ușor de văzut, chiar și dintr-o singură privire aruncată încă de la intrare.

După cum mulți dintre voi știți, prin natura ei, o beschie nu poate fi folosită de către o singură persoană. Când lama e ascuțită corespunzător și are mânerele solide, ea funcționează impecabil la tăiatul lemnelor groase și lungi, în general trunchiuri de copaci, cu condiția ca două persoane să se hotărască să muncească împreună, să investească amândouă același efort și interes, în așa fel încât pe tot parcursul muncii să respecte un anume ritm al mișcării într-o parte și-n alta, precum și o înțelegere mutuală din priviri, la fel de importantă.

Instrumentul se îndoaie relativ ușor din cauza lungimii mari în raport cu lama lui subțire. Se agață foarte repede în lemn sau în orice alt material cu care intră în contact, astfel încât te poți ușor accidenta dacă nu ești atent în timp ce-l manevrezi și așa mai departe. Cu toate acestea ești bucuros să ai o beschie. Când n-o folosești, o agăți cu prudență în cuiul cel mai mare bătut în peretele magaziei tale și eventual cu ocazia vizitelor te poți mândri cu ea prietenilor tăi, nerăbdători să te întrebe când ai folosit-o ultima oară.


Sursa : Wikipedia, Beschie
De ce am ales beschia ca simbol al relației ? Răspunsul este simplu de înțeles, și-l găsim în însăși definiția ei, în chiar natura ei de obiect sensibil la manipulare și deasemenea în modul de funcționare corectă care implică neapărat lucrul temporar în echipă.

Ar fi un pic cam generos din partea noastră să credem că persoanei care a conceput această unealtă de tăiat lemnul i-ar fi trecut prin cap importanța mânuirii ei împreună cu altcineva. Nu vom putea știi cu precizie dacă inventatorul ei chiar a avut în vedere antrenarea în muncă a unei a doua persoane, dându-i astfel un mic rol de motor social familial și microcomunitar, ceea ce știm însă este că ea doar așa funcționează, ca un rezultat al unui mic angajament comun. Pot fi doi membri de familie, doi vecini, doi colegi, doi pădurari, doi meșteri, doi constructori, un localnic și un drumeț, o gazdă și un vizitator, un priceput și-un nepriceput în de-ale lemnului, un tânăr și un bătrân, doi adulți și multe alte combinații posibile.

Lemnul și beschia fac ca aceste legături între oameni să fie naturale, să fie uneori spontane, să fie constructive, să fie benefice și în final să existe, chiar dacă doar pentru câteva momente. Ele prilejuiesc efortul în echipă, statul față în față cu partenerul tău de muncă pentru atingerea unui scop consimțit. Un instrument atât de neînsemnat la prima vedere, aproape neglijabil când îl vedem expus printre alte scule, unele deja în pas cu modernismul, dar care nu-și poate exersa menirea fără implicarea practică a unei persoane aflate în proximitatea ta. În zilele noastre vedem beschia din ce în ce mai rar, ea fiind înlocuită tot mai mult, chiar și-n mediile rurale, cu mașini electrice de tăiat lemnul. Privită în mod separat, ea poate fi considerată un stimulent al întrajutorării în familii și în comunitățile mici. O simplă lamă zimțoasă și un obiectiv comun care poate plasa oamenii în situația să facă cunoștință unii cu alții pe durata muncii și să-și povestească unii altora aventurile, ca-ntre prieteni.

Ca simbolistică, această noțiune o putem regăsi ușor deghizată în înfățișarea nenumăratelor lucruri și situații de viață. Dacă ne gândim mai bine, există multe ocazii ce se pot transforma într-o beschie imaginară. Fiecare om deține cel puțin una, pe care și-a procurat-o cu grijă și așteaptă momentul oportun și persoana de încredere cu care s-o folosească. Suntem, în mod inconștient, în căutarea acestui sprijin, așa cum suntem deopotrivă în căutarea trunchiului de copac care să ne unească, fiind vorba, prin extensiune, de situația dată care cere rezolvare. Sau invers. Suntem căutați la rândul nostru de alte persoane pentru a-i ajuta în problemelor lor, să le numesc, de-o manieră amuzantă, situații lemnoase, asta ca să nu mă îndepărtez de orbita metaforei.

Beschia poate fi orice obiect sau fenomen, atât tangibil cât și invizibil, ca și orice circumstanță de viață în care te afli sau pe care ți-o rezervă viața și care necesită interpelarea unei alte persoane. Este vorba aici, cum bine ați înțeles, despre abordarea unui plan relațional proiectat în imagini prin intermediul acestui concept.
Poate fi o veste primită, un examen, o sarcină de serviciu, un telefon primit sau pe care trebuie să-l dai, o scrisoare, o decizie importantă, o relație de familie, un discurs care te-a mișcat, o ezitare, o misiune de îndeplinit, o amintire despre cineva, un vis, o carte citită, o prietenie, o veste, un orar de respectat, o boală, o bucurie de împărțit, o călătorie de planificat, o stare emoțională, un plan de afaceri. Și este doar o mică parte din ceea ce poate însemna acest instrument mobilizator. În final, este orice lucru sau stare, pentru depășirea căreia ai nevoie de alții.

Poți achiziționa oricând o beschie în atelierul tău fictiv sau, de ce nu, cu lejeritate o poți împrumuta de la alții. Metodele de depășire a greutăților le poți învăța desigur și prin observație de lungă durată a ceea ce se întâmplă în jur.
Un singur lucru însă trebuie să reții și anume că, oricât de urgentă și impresionantă ar fi lucrarea ta și oricât de dibaci ai fi în arta lemnului, ea nu-ți va servi niciodată la mare lucru decât atunci când știi că ai pe cine să te bazezi cu adevărat când va veni momentul s-o folosești.

Ești sigur că la capătul celălalt al beschiei persoana ține mânerul cu simț de răspundere și lucrează cu aceeași pasiune ?


Claudia Sescu

P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.