Trimail 9 : Mâncătorii de cartofi

Celebrul tablou pictat de Vincent van Gogh, "Mâncătorii de cartofi", surprinde admirabil scena în care câțiva țărani adunați în jurul mesei de seară își împart între ei bucuria de a fi împreună și de a mânca cartofi, ca un semn binecuvântat al mulțumirii sufletești după o zi de muncă.

Pentru că artistul a început acest proiect în luna aprilie a anului 1885, deci cam acum 130 de ani, m-am gândit că se cuvine să-i dedic un mic articol. De fapt nu voi vorbi neapărat despre tabloul în sine sau despre peripețiile artistului din timpul vieții, ci voi încerca să-i folosesc mai degrabă simbolistica puternică, să interpretez această metaforă a sărăciei, a simplității, a muncii de jos, a sufletului împăcat și-al unității create în jurul mesei și al roadelor câmpului.

Se spune că tabloul nu a valorat nimic în timpul vieții lui Van Gogh. El a avut o viață năpăstuită, de renegat, de căutător permanent de sens al vieții, de sărac și trubadur în continuă mișcare și explorare. Cu șevaletul în spinare și cu sete de a picta viața în splendoarea ei, obișnuia să cutreiere ținuturile în căutare de rost și de peisaje pe care să le transpună pe pânză, în special pe cele din zonele miniere ale locului său natal. În cartea lui Irving Stone intitulată "Bucuria vieții", pe care v-o recomand din toată inima, autorul povestește frânturile cele mai importante din viața pictorului.


(Sursa : Wikipedia, enciclopedia liberă )

Scena tabloului reușește să mă impresioneze în mod deosebit și mă răscolește profund. Fiind atrasă de artă încă din primii ani ai adolescenței, obișnuiam adesea să caut informații de toate felurile despre anumiți pictori, sculptori, compozitori, scriitori și așa mai departe. Dar în special despre scriitori și pictori. Când ai anumite preocupări, indiferent în ce domeniu, ești tentat să cauți cu sete informații despre domeniul respectiv, să intri mai mult în spirala de interese și nuanțe caracteristice. Este ca o chemare mai mare ca tine. Orice poveste pe care-o descoperi te captează, te fascinează, bineînțeles cu condiția să fie legată strâns de preocuparea ta.

Îmi aduc bine aminte că, atunci când l-am descoperit pe Van Gogh și lucrările lui, printre atâția și atâția alți pictori la fel de celebri, răsfoind cu pasiune într-un fel de magazin artistic, dacă nu mă înșel, împrumutat de la bibliotecă, tabloul țăranilor mâncând cartofi m-a fascinat în mod special.
A fost ca o revelație. Avea ceva sfânt și copleșitor în el, o tentă de umilință acceptată cu demnitate, ceva de mulțumire sufletească a personajelor, exprimată discret la lumina unei lămpi de seară. Solidaritatea între cei adunați în jurul mesei, un bărbat și patru femei, toți cu fețele obosite și aproape monstruoase, este exprimată cu multă simplitate în culori destul de posomorâte.
Un pic mai târziu, descoperisem și romanul despre viața pictorului, care m-a ajutat foarte mult să înțeleg mai bine valoarea întregii sale opere. Când înțelegi contextul în care anumite lucrări au fost create, fără să vrei, simți cum barometrul de apreciere, pe care-l folosești în măsurarea gusturilor tale, se schimbă spectaculos de mult. Te uiți cu alți ochi la tot ceea ce artistul îți servește și, și mai important, cu o inimă transformată.

Acum, plecând de la faimosul tablou, aș vrea să te întreb, dragă cititorule, dacă ți s-a întâmplat vreodată să fii un om sărac dar să te simți bogat ? Cu cât mai des, cu atât mai bine pentru tine, aș zice. Pentru că, vestea bună a articolului de față este că, aceste două stări, sărac versus bogat, sunt iluzorii și extrem de trecătoare. Ele țin în mod exclusiv de felul tău personal de a vedea și a interpreta aceste stări. Cele două sentimente, și anume de a avea, de a deține, de a poseda, în opoziție cu cel de a avea nevoie, de a-ți lipsi ceva, fac parte amândouă din cele mai mari teorii ale relativității, în opinia mea.
Pentru că, întotdeauna va depinde de felul în care apreciezi și una și alta. Dimensiunea pe care o dai emoțiilor tale îți aparține. Cu alte cuvinte, poți mânca cartofi fierți la lumina chioară a unei lămpi într-o baracă, cu cei dragi ție în jurul tău, ca în pictura noastră, și să te simți împlinit. Poți alege să te simți cel mai bogat om din lume, să fii mulțumit sufletește și recunoscător pentru tot ce ai, să crezi mereu cu tărie că ești la locul potrivit, înconjurat de oamenii potriviți. N-ai da pentru nimic în lume să fii altfel decât ești sau în altă parte decât unde ești. Acesta este un mic secret al fericirii pe care nimeni niciodată nu ți-l poate lua !

Cineva spunea că unii oameni sunt atât de săraci că nu au decât bani. Cât adevăr ! Metafora lui Van Gogh, conturată în scena țăranilor frânți de truda zilei și cu haine murdare, ce stau adunați laolaltă să-și împartă "pâinea", este dovada. Una din dovezile izbitoare că omul se poate simți bine și altfel. Căci există în istorie și artă o mulțime imensă de alte exemple de confirmări clare a acestui fapt. Sărăcia și simplitatea oamenilor, indiferent de proveniență socială sau geografică, devin valoroase prin felul în care fiecare dintre noi se străduiește să le vadă, prin felul în care le apreciem atunci când le trăim și depinde de noi să le dăm însemnătatea cuvenită în evoluția noastră. Nu este surprinzător să aflăm că, de cele mai multe ori, aceste valori, desconsiderate de majoritatea societății actuale, ajung să întreacă și chiar să eclipseze bogăția materială și luxul prezent în saloanele de cină ale celor înstăriți.
Aceasta este absurditatea reieșită din tabloul lui Van Gogh, care, prin hidoșenia reflectată în portrete, prin ambianța sărăcăcioasă și sumbră, nu a reușit să atragă nimănui atenția în timpul vieții sale, dar care, după câțiva ani de zile de la stingerea din viață, a ajuns la o valoare inestimabilă. Paradoxul fericirii și faimei dobândite prin sărăcie, umilință și simplitate. Consider că nu pictura în sine este valoroasă, adică pânza, vopseaua și timpul investit, ci ideea măreață din spatele ei care o încarcă cu o mulțime de simboluri. Și să nu uităm că pictorul era un prieten apropiat al țăranilor și al minerilor, el însuși ducând un trai greu, lucru care sporește autenticitatea și reputația lucrării.

"Mâncătorii de cartofi" nu este un tablou obișnuit, ci este cu precădere un mesaj adresat umanității, o veste bună pentru noi toți, un pachet de trăsături și valori omenești deosebit de prețioase, redate cu fidelitate de către artist prin grupul de țărani adunați la masa de seară.

Și cu aceeași ocazie, adică sărbătoarea triumfului vieții și iubirii, aș vrea să adaug un citat aparținând artistului : "Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu e nimic mai artistic decât iubirea."


Claudia Sescu

P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.