Călătoriile mele ideologice până în acest moment, nu foarte multe, investigările personale făcute de-a lungul timpului prin intermediul lecturii diferitelor cărți și publicații, precum și viziunea personalizată asupra tematicii abordate și a impactului acesteia, fac în general ca scrierile să fie însoțite de anumite stări organice ale inițiatorului, sub diferitele ei manifestări. În cazul meu, un mic asalt de emoții pozitive.
Una din experiențele extraordinare pe care le poate conștientiza omul în viața sa este iertarea.
Ne putem cere iertare de la firele de iarbă pentru că le strivim, în timp ce stăm întinși pe spate într-un parc cu fața la soare ?
Ne putem cere iertare de la timp atunci când îl irosim sau atunci când ne poartă prin mistere fascinante pe tot parcursul vieții, fără ca noi să le descifrăm ?
Ne putem cere iertare de la aerul curat pentru că l-am poluat din neglijență prin industrializare sau pentru că nu-l respirăm cu bucurie profundă așa cum îi este menirea ?
Constatăm cu stupoare că suntem înconjurați de foarte multe lucruri frumoase și unele chiar gratuite.
Observăm oare îndeajuns acest lucru ?
Aceste interogații sunt doar câteva piste de lansare în provocarea la care vă invit, aceea de a vă opri din rutina voastră și de a reflecta împreună la ce înseamnă iertarea cu adevărat.
Dacă ar fi să încep cu finalul scrisorii, aș spune fără ezitare că iertarea este un lucru frumos și gratuit.
Viața noastră este invadată de nenumărate și interminabile situații de luptă, mici lupte duse zilnic, puse față în față de fiecare dată cu eforturile noastre de a ieși din impas, pentru a ne apropia astfel de obiectivele personalizate de fiecare în parte. Pentru un strop de bucurie în inimă și un zâmbet adus pe buzele noastre și ale celor dragi, acest angrenaj sofisticat devine în mod inexplicabil floare la ureche. Rutina noastră cea de toate zilele. Chiar dacă nu ne dăm seama la prima vedere, această frământare inconștientă există dincolo de văzul comun și consumă o mare parte din energia noastră vitală.
În tot acest ritm tumultos al vieții de zi cu zi coexistă un dușman înverșunat în viața omului, unul capabil să distrugă totul în jur fără pic de milă, unul care mânjește cu nonșalanță tot ce ai construit de-a lungul anilor.
Acest intrus meschin în armonia noastră interioară se numește resentiment.
Resentimentele sunt cei mai redutabili inamici pe care o persoană îi poate avea. Ele sunt aproape ca o otravă pe care o dată ce ai băut-o începi să te intoxici și boala se propagă apoi și la cei mai slabi din jurul tău care nu pot anticipa pericolul de la distanță. Rana durerii pricinuite de resentiment este invizibilă și nu se vindecă niciodată cu băuturi și unguente pe bază de ranchiună.
Din contra, dacă este alimentată astfel, rana se camuflează pentru un timp sub o piele moale și catifelată, unde puroiază pe dinăuntru. Atunci știi că ești infectat. Și ești infectat și mai grav de microbul ranchiunii când ești conștient că există în casa ta interioară, și-l ascunzi în mod voluntar, și-l hrănești ca într-un ritual secret departe de ceilalți, ca pe o fiară preistorică încuiată în cușca inimii tale.
Resentimentul este un monstru aparent inofensiv și atât de flexibil încât își ia forma și proporțiile pe care i le dai. Gonflabil, încăpățânat și jucăuș. În orice caz nu-ți va fi ușor să-l disciplinezi, nici măcar după propriile tale reguli de viață strigate în gura mare. Cu cât îl îngrijești mai mult, hrănindu-l repetitiv cu gânduri ostile și cu lipsă de acțiune pentru combaterea lui, cu atât el poate lua proporții incomensurabile, iar în consecință viața ta devine tot mai afectată, iar tu, omule sfânt prin natură, din păcate devii din ce în ce mai nedemn de dragoste. Devii un condamnat. Prizonierul tău. Coleg de celulă cu propriul resentiment, dacă vrei. Te aștepta oricum rânjind sadic de nerăbdare !
Interesant este faptul că aceeași energie, pe care o consumăm ocupându-ne de întreținerea acestui animal parazitar și periculos vieții noastre, am putea-o folosi cu ușurință pentru a ne trăi viața frumos, având parte de multă dragoste și iertare. Iată un cuvânt-miracol: iertarea. Ea este licoarea care ne vindecă cu adevărat de ranchiună, de resentiment. Doar iertarea poate izola și anihila monstrul învechit care ne latră pe ascuns și ne jupoaie de vii sufletele curate și predestinate să iubească.
O persoană plină de resentimente merită ea oare admirația noastră ? Dacă da, atunci ce vom face pentru o persoană capabilă să ierte ? Cum vom celebra o persoană care nu cultivă resentimentul ?
Cea mai mare victorie a inconștientului este de a te elibera de fantoma ranchiunii. Cel mai frumos cadou pe care ți-l poți oferi, în primul rând ție și apoi altora, este iertarea. Vindecarea pe care ți-o oferă iertarea este lovitura de grație dată resentimentelor care te-au subjugat.
Pe cât posibil, încearcă să nu oferi niciodată cuiva iertarea în speranța că poate schimbi cumva persoana respectivă. Inițiativa ta își poate pierde din misiunea ei de bază, aceea de gest pur uman, de altruism la îndemâna oricui, de generozitate față de tine, de pas mic dar decisiv în vindecarea și eliberarea din sclavia în care singur te-ai înlănțuit, precum și în ameliorarea relațiilor cu cei din jurul tău. Meriți să-ți oferi acest cadou. Întâi ție și apoi celorlalți de lângă tine.
Nu aștepta în nici un caz reacții imediate și cuvinte de laudă din partea altora. Gândește-te ca la o datorie pe care o ai față de tine și pe care era cazul s-o achiți.
Singurul avantaj la care să te aștepți atunci când ierți este transformarea ta lentă, dar garantată, într-o ființă armonioasă, frumoasă, liberă, curată, puternică, calmă, pașnică.
Devii cu adevărat om. Ce împlinire poate fi mai mare ?
Claudia Sescu
P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.
.jpg) |
| "Cercul", 2013 |