Preambul pentru TRIMAIL

Montréal, 19 noiembrie 2014

Dragă cititorule,

În secunda în care te-ai decis să deschizi și să citești această scrisoare, aș vrea să știi că ești invitat pe neașteptate la propria ta sărbătoare, la un alt fel de petrecere a timpului tău liber, la o oportunitate de a privi viața prin ochii altcuiva sau de a-ți analiza și confrunta propriile idei prin intermediul lecturii pe care ți-o propun.

Este vorba despre seria de scrisori Trimail, pe care m-am gândit s-o pun la dispoziția ta în viitorul apropiat. Scrierile Trimail ajung în atenția ta în general prin corespondență online, având o frecvență nedefinită. Pot apărea o dată pe săptămână sau o dată pe lună sau în fiecare zi. Ele conțin diferite teme alese de mine în mod aleatoriu, considerate de majoritatea oamenilor ca fiind teme de interes comun. Este important de știut că dezbaterile frivole și/sau compulsive, care gravitează în mod sufocant în jurul unei singure idei, vor fi lăsate în grija specialiștilor din domeniul respectiv. Trimail este în mare măsură o platformă de discuții libere și fructuoase și nu o temă de cercetare științifică și nici un teren de joacă pentru trecătorii aparent curioși, dar pregătiți să persifleze.

Temele abordate vor fi vaste și deschise către orice comentariu venit din partea cititorului. Singurul scop al lansării în discuțiile pe marginea unui subiect este acela de a încuraja interacțiunea între cititori, precum și reflecția colectivă pentru binele comun.

La eventualele întrebări pe care le ai, am să încerc să-ți răspund deja, atât cât ține de mine. Iată două dintre ele, probabil cele mai relevante.

- De ce ai nevoie de scrisorile Trimail ?
- Nu știu să-ți spun și nimeni nu va știi. Doar tu singur.
Poate n-ai nevoie, dar merită să arunci o privire din când în când, până într-o zi când vei descoperi că nu ești singurul care gândești aceeași soluție pentru aceeași problemă și vei simți dintr-o dată un fior de încurajare. Sau poate pentru că unele realități cu care te confrunți arată mai dulci și mai abordabile când le (re)găsești oglindite în poveștile și explicațiile date de alții.

- Cum am ajuns să aleg titlul "Trimail" ?
- Acest titlu l-am ales din trei motive bine întemeiate și interdependente între ele.
Primul motiv se referă la simbolistica puternică a numărului trei și la asocierea acestuia cu prefixul "tri-". Iată doar câteva exemple de asocieri: Trinitatea, Sfânta Familie, cei trei magi, cele trei mese importante într-o zi, atenție, valabile și pentru hrănirea spiritului, dimensiunile timpului care se împart în trecut, prezent și viitor, etc. Tot în cadrul acestui argument, să ne amintim și de geometria în spațiu, care ne spune printr-o axiomă că, "trei puncte necoliniare determină un (singur) plan."
Continuarea explicațiilor acestui simbol poate ajunge din urmă numerologia, ceea ce nu se încadrează deloc în zona noastră de interes.

Al doilea argument în alegerea titlului nu este nimic altceva decât intenția mea de a te trimite, de a te invita, de a te delega în universul variat al unor reflecții personale. M-am oprit cu mare grijă și interes la verbul "a trimite" și l-am ales ca pe un vehicul purtător de mesaje, ca pe un verb de dinamism și relaționare. Cele trei litere de la începutul verbului "a trimite" mă duc cu gândul încă o dată la importanța mare pe care o acord împărtășirii acestor mesaje cu cititorii mei, cu toți ceilalți în general, legătura strânsă care se creează prin intermediul acesta. Facem toți parte dintr-un singur plan. Prin această punte invizibilă îți trimit nu doar opiniile și frământările mele față de anumite aspecte ale vieții, puse oarecum într-o perspectivă analitică, dar mai cu seamă îți trimit toată dragostea mea, toată empatia și încrederea pe care o am în puterea ta de discernământ.

Și în sfârșit, al treilea motiv ține mai mult de preferința mea de a alege cuvântul "mail" în locul celui de "scrisoare" sau "corespondență". Este mai degrabă un argument de ordin estetic și sonor, un moft contemporan de a înclina spre anglicisme, dacă vreți, fiind conștientă pe deplin că acest detaliu nu va înmulți cu nimic numărul celor interesați să-mi citească expunerile de idei.

O ultimă precizare suplimentară. Scrisorile Trimail pot deveni în mod inevitabil subiective, asta datorită experiențelor personale de-a lungul anilor. Și mai cu seamă, nu scăpa din vedere faptul că Trimail își propune mai degrabă să te acompanieze în propria ta meditație și nimic mai mult.
Este ca o înghițitură de apă pe care, oprindu-te o clipă din drumul tău, o bei. Asta doar dacă ți-e sete cu adevărat, nu-i așa ?

Deci, explicațiile fiind date în acest preambul, rămâneți cu mine până la următoarele vești.


Claudia Sescu

Post-scriptum :
Vă rog să luați în considerare faptul că formula de adresare către un public masculin este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textelor. Încurajez și sprijin lupta împotriva oricărei forme de discriminare.


"Căpițe", Claudia Sescu

Mărul acru cu coajă tare

Ca după un bună dimineața, dat de un trecător familiar pe neașteptate, mă uit în viteză peste umăr și apoi în jurul meu, la animația din piață. Pentru o sâmbătă dimineața liniștită și odihnitoare, foșneala și agitația aceasta asurzitoare iese un pic din tiparele obișnuinței.

La o primă vedere, tentația de a te apropia de fructele și legumele venite de peste tot și expuse pe tarabe, este aproape irezistibilă, singura piedică rămânând izbirea de prețuri, derizorii pentru cei mai mulți, nejustificate pentru hoți, irealiste pentru grădinarii din competiție, absolut realiste pentru cei aflați doar în vacanțe la bunici, avantajoase pentru cei care visează la o mică afacere și, în sfârșit, considerate prețuri corecte de către creștinul de rând, care se împărtășește evlavios în fiecare zi.
 
Mărul de aur din poveștile copilăriei pare din ce în ce mai greu de găsit în livezile pestrițe ale imaginației de om adult. Să-ți bei cafeaua dimineața, asaltat de știri din politică în timp ce ești cocoțat pe scară cu mâna întinsă după fruct, iată o provocare care dă mari bătăi de cap omului modern. Cei mai aventuroși încă îl caută cu privirea blândă și optimistă printre mormanele, în formă de piramide imperfect construite, de pere, de pepeni, de cartofi, de ardei, de bostani, de roșii și înruditele lor, care fac din piață un loc blagoslovit de pelerinaj, pe gustul fiecăruia. Unde poate fi mărul de aur? Poate nu-l găsim azi, dar mâine, cu o vigoare și o voință înmulțite, o luăm de la capăt.

Până una alta, tot mărul acru și cu coaja tare rămâne vedeta zilei pentru omul cinstit cu el însuși. Pentru un compot delicios, pregătește-te cu mai mult zahăr și nimic mai mult. Să-l și curățăm este un moft nu chiar mereu la îndemâna oricui. Este mai degrabă o provocare de genul timp-resurse. Și dacă îți lungești urechea mai bine să deslușești mărturiile haioase ale oamenilor buni la suflet din fața tarabei, vei descoperi că, doar cu puțin suflet cald investit în prepararea produsului și ceva efort, o să ajungi să nici nu mai simți diferența.  

"Acruț, dar bun, merge!", aud șoșotelile unora mai pragmatici, încercând să-și îndulcească un pic acreala nemulțumirii și să se resemneze în căutarea mărului de aur. Cum poți mușca din așa ceva la urma urmei, cu așa dinți. Asta ne mai lipsea, o altă grijă pe cap, cea a dinților, zic unii.

"Mere, pere în panere și gutui amărui..." îmi vin în minte unele frânturi de poezie și mă întreb dacă generațiile puștilor care își petrec timpul în prezent prin școlile primare pot simți aceeași aromă a fructelor pe care copiii cămășilor albe, a cravatelor tricolore și a șnururilor albastre, galbene și roșii le simțeau. Greu de zis.


Claudia Sescu

P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.

Puterea seducătoare a unei cărți

Cu mulți ani în urmă am avut norocul să citesc o carte care mi-a schimbat aproape ireversibil cursul vieții și care mi-a rămas întipărită în memorie filă cu filă. Au existat bineînțeles mai multe cărți având efecte benefice în propria căutare de sine, dar aceasta mi-a rămas bine ascunsă în inimă, ca o mină de aur. Este vorba despre "Ich selbst bin mein Beweger", Reinhard Zehetner.

Cu plăcere trebuie să recunosc că mi-a luat foarte mult timp s-o termin de citit, nu atât din cauza unor cuvinte și expresii în limba germană care necesitau utilizarea frecventă a dicționarului, dar și pentru faptul că unele pasaje erau atât de savuroase încât insistam să le recitesc și asta cu o încăpățânare de copil alintat. La lumina zilei sau la lumina lămpii de seară, în drum spre serviciu în autobuz sau în mici momente de tranziție apucate pe ici pe colo între două activități zilnice. Eram conectată.

O carte poate veni în viața noastră cu un mare scop. Sau fără nici unul. Depinde. Pe mine m-a găsit pregătită pentru a primi vești despre mine, vești despre comori pe care nu apucasem să le descopăr până atunci pentru că nimeni nu-mi spusese că ele există.
Un mic surâs apare spontan pe fața mea când mă gândesc la desenele comice ce acompaniau textele. Oameni separați de pânze de păianjen sau un tip cu limba scoasă la un câine care latră sau disperarea și indignarea citită pe fața unui tip care-și dă singur cu ciocanul în deget. Foarte sugestive pentru ceea ce mesajul cărții vrea să transmită.

Ideea de bază este că suntem creatorii propriului destin. Nimic nou sub soare, suntem tentați să concluzionăm. Dar nu este suficient doar să afirmăm că știm acest lucru și că orice carte citită în plus pe această temă nu va putea schimba nimic concret în mentalitatea noastră și în cursul vieții. Tocmai aici este pericolul. Conștientizarea a ceea ce suntem și putem face este un proces continuu și ea trebuie alimentată periodic, altminteri nici nu putem vorbi despre ea. Ar fi un non-sens.

Există mulți oameni care te aprobă în multe lucruri și afirmații făcute, dar nu au neapărat curiozitatea și inițiativa să se lanseze singuri în propria lor descoperire. Oricine poate fi exploratorul propriei mine de aur. Adică cea mai frumoasă și completă lecție de viață rămâne cea trăită de tine și nu cea povestită de ceilalți, cu care poți sau nu să fii de acord.

Claudia Sescu

Persoana potrivită în locul nepotrivit....

Cele 7 afirmații după care îți dai seama că ești într-o relație toxică :

1. Te scaldă zilnic în "te iubesc"-uri, dar evită să te prezinte părinților.

2. Vorbește foarte frumos despre familia lui(ei), dar când vă plimbați prin zona rezidenței lui(ei) nu-ți propune niciodată o mică escală, deși vă știți de mult timp.

3. Schimbă subiectul ori de câte ori îi sugerezi să vă mutați împreună.

4. Se rezumă des la declarații siropoase de dragoste și atașament, ca și cum doar astea fac o relație să înflorească și nu deciziile clare și pro-active.

5. Instantaneu îți dă drumul la mână pe stradă sau în mall, luând-o eventual la stânga, în momentul în care se apropie un membru de familie sau un amic.

6. Se mută în alt oraș pentru un job, tu vrei să-l(o) urmezi cu ochii închiși, dar nici acolo nu dorește să locuiți împreună, explicându-ți întruna că încă nu este pregătit(ă).

7. Nu apreciază sinceritatea și toleranța ta, dar în schimb este primul(a) care îți judecă imediat prima greșeală.

Dacă ți s-a întâmplat vreodată cel puțin unul din aceste lucruri, este cazul omule deschis la minte și la suflet, să alegi nemărginirea. :)


Claudia Sescu

Sindromul celui care ajută cu orice preț

Închid ochii și încerc să-mi imaginez primele reacții pe care le ai, prietene drag sau prietenă dragă, gândindu-te la despre ce va fi vorba aici. Primul reflex poate fi curiozitatea însoțită de o lejeră indignare, eventual te vor surprinde câteva grimase simpatice răsărite pe ici pe colo, mici linii orizontale aliniate pe frunte, clipiri dese de pleoape și, cine știe, dacă am un pic de noroc să te găsesc și disponibil în acest moment, o eventuală sete de a citi.

Află de la bun început că nu este vorba nici pe departe despre o boală, ci mai degrabă despre un medicament cu dublu efect. Este vorba despre o atitudine latentă care există în noi încă de la naștere. Depinde de fiecare dintre noi ce formă îi va da în final pe tot parcursul vieții. Cuvântul sindrom descrie mai degrabă o predispoziție, o caracteristică a înclinației profund umane de a ajuta, reflex pe care îl avem în fața neputiinței și injustiției observate în jurul nostru, precum și o cale de a (ne) vindeca ajutând acolo unde situația o cere.
Din fericire pentru noi toți este singurul sindrom de care nu trebuie să ne fie teamă, este cea mai fiabilă pârghie pusă în mișcare pentru rezolvarea anumitor probleme sufletești, atât ale noastre, cât și ale celorlalți.

Câteva întrebări introductive în subiect.
V-ați întrebat probabil de-a lungul anilor de ce unii oameni care ajută în viață în momente pertinente și justificate, au tendința s-o facă mereu, chiar și când nu e cazul ?
Sau de ce aceiași oameni așteaptă de la tine recunoștință veșnică pentru lucruri sau gesturi făcute din propria lor inițiativă, în momente care nu necesitau neapărat intervenția lor ?
Sau, în mod absurd, cum se face că există competiție și în munca socială, există încadrări rigide în norme și limitări pe care nu ai cum să le depășești ? În caz contrar suporți anumite consecințe mai puțin plăcute din partea șefilor tăi sau a gestionarilor de proiecte.
De exemplu, a fi iubit și apreciat la scară largă de "beneficiarii" serviciului tău de calitate poate atrage atenția colegilor tăi din cadrul aceleiași organizații și asta în mod nefast pentru tine, ca și angajat loial cauzei. Asta în timp ce lucrăm și suntem în zona caritabilului, a iubirii necondiționate și a întregii propagande care se face în paralel în jurul acestei idei. Interesant, nu ? 

Rar îndrăznim să vorbim despre sindromul celui care ajută, despre gestul omului care își tratează propriile răni sufletești implicându-se în permanență în acțiuni caritabile, în microcomunitatea lui sau/și în comunitatea extinsă. Și este și normal, pentru că nu avem nevoie să privim în profunzime la ceea ce stă la baza acestor inițiative de ajutorare a celor aflați în nevoi. Ceea ce ne fascinează la prima vedere în general este rezultatul final, ceea ce rezultă din tot acest efort.

Cel mai adesea acțiunile întreprinse de oamenii care vor să ajute cu orice preț pe cei aflați în necazuri și nevoi generează cu siguranță o serie de beneficii atât pentru persoanele vizate, dar mai cu seamă câștiguri sufletești personale pentru cel care se implică, care se regăsesc, se întorc în detrimentul micului samaritean (sau micuței samaritence), hai să-i spunem efectul bumerang, cum îmi place mie să zic.

A ajuta pe cineva în nevoie nu demonstrează neapărat o dorință înnăscută, un automatism la îndemâna oricui sau o disponibilitate inocentă a persoanei de a se dărui altora, de a munci și de a se investi chiar cu prețul uitării de sine, CI este mai degrabă un mecanism de compensare a propriilor lipsuri, o cale de a te confirma prin intermediul celorlalți, un mijloc de a vindeca răni. Aceste răni sunt adesea iluzorii, personalizate și poate chiar hiperbolizate prin prisma experiențelor pentru care nu ai fost și nu vei fi responsabil. Această caracteristică crește exponențial, experiențe nefaste versus interes pentru caritate. De exemplu, dacă pierzi pe cineva drag sau o persoană dragă ție suferă de-o boală gravă, predispoziția sau tendința spre implicarea în acte de caritate crește.

Există riscul ca oamenii cu acest tip de personalitate centrată pe scopul de a-i ajuta în permanență pe ceilalți, să trăiască fantasmele lor interioare de creatori ai unei lumi mai bune, de salvatori unici ai situațiilor dificile cu care se confruntă cei din jurul lor. Acești oameni au tendința de a crede că ei dețin soluțiile perfecte la problemele altora, că ei cunosc în profunzime atât cauza cât și efectul, de care se agață în mod aproape compulsiv pentru a-ți oferi soluția perfectă.

Cu siguranță că societatea la ora actuală are nevoie de acest tip de devotament cu condiția ca tot efortul depus de samariteanul nostru să fie bine gestionat. Dacă ne angajăm în călătoria carității, să avem grijă să identificăm cu atenție adevăratele nevoi ale celui din fața noastră, în special cele acute, și nu să avem tendința să ne proiectăm propriile lipsuri și frustrări în alții sau să inventăm noi nevoi doar de dragul de a ne simți utili.


Claudia Sescu