La o primă vedere, tentația de a te apropia de fructele și legumele venite de peste tot și expuse pe tarabe, este aproape irezistibilă, singura piedică rămânând izbirea de prețuri, derizorii pentru cei mai mulți, nejustificate pentru hoți, irealiste pentru grădinarii din competiție, absolut realiste pentru cei aflați doar în vacanțe la bunici, avantajoase pentru cei care visează la o mică afacere și, în sfârșit, considerate prețuri corecte de către creștinul de rând, care se împărtășește evlavios în fiecare zi.
Mărul de aur din poveștile copilăriei pare din ce în ce mai greu de găsit în livezile pestrițe ale imaginației de om adult. Să-ți bei cafeaua dimineața, asaltat de știri din politică în timp ce ești cocoțat pe scară cu mâna întinsă după fruct, iată o provocare care dă mari bătăi de cap omului modern. Cei mai aventuroși încă îl caută cu privirea blândă și optimistă printre mormanele, în formă de piramide imperfect construite, de pere, de pepeni, de cartofi, de ardei, de bostani, de roșii și înruditele lor, care fac din piață un loc blagoslovit de pelerinaj, pe gustul fiecăruia. Unde poate fi mărul de aur? Poate nu-l găsim azi, dar mâine, cu o vigoare și o voință înmulțite, o luăm de la capăt.
Până una alta, tot mărul acru și cu coaja tare rămâne vedeta zilei pentru omul cinstit cu el însuși. Pentru un compot delicios, pregătește-te cu mai mult zahăr și nimic mai mult. Să-l și curățăm este un moft nu chiar mereu la îndemâna oricui. Este mai degrabă o provocare de genul timp-resurse. Și dacă îți lungești urechea mai bine să deslușești mărturiile haioase ale oamenilor buni la suflet din fața tarabei, vei descoperi că, doar cu puțin suflet cald investit în prepararea produsului și ceva efort, o să ajungi să nici nu mai simți diferența.
"Acruț, dar bun, merge!", aud șoșotelile unora mai pragmatici, încercând să-și îndulcească un pic acreala nemulțumirii și să se resemneze în căutarea mărului de aur. Cum poți mușca din așa ceva la urma urmei, cu așa dinți. Asta ne mai lipsea, o altă grijă pe cap, cea a dinților, zic unii.
"Mere, pere în panere și gutui amărui..." îmi vin în minte unele frânturi de poezie și mă întreb dacă generațiile puștilor care își petrec timpul în prezent prin școlile primare pot simți aceeași aromă a fructelor pe care copiii cămășilor albe, a cravatelor tricolore și a șnururilor albastre, galbene și roșii le simțeau. Greu de zis.
Claudia Sescu
P.S. : Formula masculină de adresare este utilizată doar cu scopul de a ușura redactarea textului.